Constructia celui de-al doilea pod peste Dunare, Calafat-Vidin, ar urma sa fie finalizata in iunie 2011, iar acesta ar putea fi dat in folosinta pana la sfarsitul aceluiasi an, a anuntat vineri ministrul bulgar al Transporturilor, Alexander Tsvetkov, potrivit agentiei Novinite.

"Proiectul a fost mult intarziat de fosta guvernare", a declarat ministrul bulgar in Parlamentul de la Sofia.

Romania si Bulgaria au semnat o intelegere privind constructia unui nou pod peste Dunare, intre portul bulgar Vidin si orasul romanesc Calafat, inca din martie 2000, dar inceperea proiectului a fost amanata din cauza birocratiei si a fondurilor insuficiente.

Podul, de doi kilometri, este un element cheie pentru coridorul paneuropean de transport, care leaga orasul german Dresda de Istanbul din Turcia.

Valoarea investitiei este estimata la 226 de milioane de euro, iar guvernul bulgar s-a angajat sa acopere 60,7 milioane de euro din costul proiectului. Mai mult, finantarea este asigurata prin imprumuturi si credite gratuite de la Banca Europeana pentru Investitii, Agentia Franceza pentru Dezvoltare si Institutia Germana de Credit pentru Reconstructie si Dezvoltare.

In prezent, singurul pod care leaga Romania de Bulgaria, de-a lungul celor aproximativ 610 kilometri cat reprezinta segmentul comun de Dunare, este cel de la Giurgiu-Ruse, lung de 2,8 kilometri.