Ministerul Afacerilor Externe informeaza ca zborurile catre si dinspre Grecia au fost anulate in cursul zilei de miercuri din cauza grevei declansate de functionarii publici din aceasta tara. Sindicatul controlorilor aerieni a declarat ca nu va asigura niciun zbor aerian, local sau international. Angajatii din sectorul public au declansat o greva generala la nivel national in semn de protest fata de masurile luate de guvernul de la Atena pentru a reduce uriasul deficit bugetar.

Greva angajatilor publici a dus la inchiderea scolilor, anularea a sute de zboruri, in timp ce spitalele au deschise doar unitatile de urgenta. Manifestatii de protest sunt programate miercuri pe intreg teritoriul tarii, cu un miting la Atena la care sunt asteptate sa participe mii de persoane.

Functionarii protesteaza fata de intentia guvernului de a reduce salariile si pensiile si de a reface sistemul de taxe.

Liderii UE vor discuta joi, la Bruxelles, situatia din Grecia, in contextul temerilor ca criza din aceasta tara ar putea afecta credibilitatea monedei euro. Deficitul Greciei este de 12,7%, de patru ori mai mare decat permit legile din zona euro, iar datoria publica este de 300 de miliarde de euro.

De asemenea, MAE precizeaza ca punctele de trecere la frontiera din nordul Greciei sunt afectate, in continuare, intr-o masura mai redusa, de inchiderea frontierelor, ca urmare a actiunilor de protest ale fermierilor locali.

  • Punctul de frontiera Promahonas este deschis pentru autoturisme si autocare, insa este inchis pentru camioane si TIR-uri.
  • La Exohi circulatia este deschisa pentru traficul oricarui vehicul, insa este ingreunata datorita conditiilor meteorologice. 
  • La Evzoni, Ormenio, Doirani si Kipi Evros frontiera este deschisa.