Haiti si tarile vecine ar trebuie sa se pregateasca pentru alte cutremure importante, dupa ce seismul din aceasta saptamana si replicile care i-au urmat au crescut presiunea pe o falie existenta in zona, au avertizat oamenii de stiinta, citati de AFP.

Paul Mann, cercetator stiintific la Institute for Geophysics de la University of Texas at Austin, a spus ca, deoarece procesul de reconstructie e pe cale sa inceapa, oamenii ar putea crede ca riscul unui nou cutremur a trecut. El a declarat ca "e posibil ca eliberarea presiunii de-a lungul zonei din apropiere de Port-au-Prince sa fi crescut presiunea in segmentele adiacente ale faliei".

Cercetatorii au inceput deja sa utilizeze modele in laborator pentru a incerca sa prevada ce efecte a avut cutremurul de 7.0 grade pe scara Richter asupra segmentelor adiacente ale faliei.

"Sistemul acestei falii este lung de cateva sute de km iar segmentul care s-a rupt pentru a produce acest seism are doar 80 de km", a spus Mann. "La modul potential, oricare din aceste segmente poate sa provoace un cutremur similar celui produs in Haiti".

Mann a adaugat ca, desi exista doar doua centre rezidentiale importante de-a lungul acestei falii: Port-au-Prince si Kingston (Jamaica), impactul unui cutremur poate fi "paralizant", asa cum s-a vazut si dupa seismul de marti.

O alta zona cu risc important de sesim este in nordul statului Haiti si in Republica Dominicana. Presiunea stransa in zona in ultimii 800 de ani este suficienta pentru un seism cu magnitudinea de 7.5 grade pe scara Richter, a precizat cercetatorul.

Vezi imagini Google Earth cu efectele devastatoare ale cutremurului in capitala Port-au-Prince

Un geofizician francez de la Purdue University in Indiana, Eric Calais, incearca sa evalueze si el pericolul. Omul de stiinta a avertizat autoritatile din Haiti in urma cu ani de zile in legatura cu posibilitatea producerii unui cutremur, insa a declarat ca s-a facut putin pentru a intari cladirile vechi si slab rezistente din tara.

"Guvernul haitian nu poate fi facut vinovat. Ne-au ascultat foarte atent si stiau care e pericolul. Au fost foarte preocupati in legatura cu asta si au luat masuri. Seismul s-a produs insa prea repede", a declarat Calais.

Calais a spus ca distrugerile provocate de cutremur le vor permite haitienilor sa reconstruiasca cladirile intr-un mod mult mai rezistent si ca exista solutii relativ ieftine pentru ca noile cladiri sa nu se prabuseasca la un nou seism. "Este foarte important ca Port-au-Prince sa fie refacut in mod corect", a spus el.