Un aeroport din California a fost evacuat, marti, iar toate zborurile au fost anulate timp de mai multe ore dupa ce agentii de securitate au descoperit "o substanta periculoasa" in bagajul unui pasager, transmite CNN. In urma verificarilor, autoritatile au determinat ca era vorba de cinci sticle cu miere.

Alarma de securitate de la Meadows Field Airport a fost emisa dupa ce agenti ai Transportation Security Administration au descoperit o "substanta periculoasa" in bagajul unui pasager. Aeroportul a fost evacuat si inchis timp de mai multe ore, iar toate zborurile au fost anulate.

Potrivit informatiilor, doi agenti ai TSA au efecutuat un control de rutina in bagajele unui pasager in varsta de 31 de ani. Aparatele le-au indicat prezenta a doua substante explozive, TNT si TATP. Cei doi agenti au deschis geanta, moment in care sustin ca "au ametit", fiind transportati de urgenta la spital.

Ulterior, Departamentul Serifului din districtul Kern a afirmat ca "niciunul dintre obiectele descoperite in bagaj nu continea exploziv sau material periculos, iar lichidul din cele cinci sticle a fost identificat ca miere".

Pasagerul, care fusese la rude in Bakersfield si se indrepta spre casa, in Milwaukee, a declarat autoritatilor ca avea miere in cele cinci sticle. El a cooperat cu oficialii din aeroport, care nu au depus plangere impotriva lui.

Agentii de paza au fost externati in cursul zilei din spital.

Alerta de securitate a fost ridicata marti dupa-amiaza.