Un barbat din Wisconsin a fost declarat "Campionul mondial al mincinosilor", transmite AP. Larry Legro a primit aceasta distinctie pentru o replica ironica la adresa sistemului bancar din Statele Unite.

"Tocmai am inteles in ce stare proasta se afla economia. Am cumparat recent un gratar nou si, ca bonus, am primit si o banca", este replica considerata "cea mai mare minciuna a anului 2009".

Distinctia a fost acordata de catre The Burlington Liars Club lui Larry Legro, din Sun Prairie, un inspector sanitar in varsta de 58 de ani. Barbatul s-a declarat "entuziasmat" de premiul oferit.

The Liars Club a fost infiintat in 1929, dupa ce ziaristi locali au inventat o poveste despre un concurs de minciuni.

AP mentioneaza o alta minciuna intrata in competitia din acest an: "Sezonul gandacilor din acest an este atat de rau incat pana si fotografia unui caine a avut purici".