Greva controlorilor de trafic aerian a avut loc in august 1981, la cateva luni dupa ce republicanul Ronald Reagan a depus juramantul de presedinte al Statelor Unite ale Americii.
La 3 august 1981, sindicatul PATCO, care reunea peste 13.000 de controlori de trafic, a anuntat ca intra in greva generala, solicitand conditii mai bune de munca, cresterea salariilor si o saptamana de lucru de 32 de ore.
Reagan le-a cerut imediat grevistilor sa se intoarca la munca, deoarece protestul lor incalca o lege federala care stipula faptul ca sindicatele federale nu au dreptul sa organizeze greve. Intr-o declaratie de presa facuta in Rose Garden de la Casa Alba, presedintele a declarat situatia "un risc pentru securitatea nationala" (potrivit Taft-Hartley Act din 1947) si i-a avertizat pe grevisti ca "daca nu se vor intoarce la munca in 48 de ore, isi vor pierde slujbele si vor fi concediati".
Desi unii dintre membri cabinetului sau se temeau de consecintele politice, la 5 august, Reagan a concediat 11.345 din cei 13.000 de controlori de trafic aerian care ignorasera ordinul sau. In plus, liderul de la Casa Alba le-a interzis celor disponibilizati sa se mai angajeze vreodata intr-o slujba federala (interdictia a fost anulata de presedintele Bill Clinton, in 1993).
Decizia lui Reagan a fost o lovitura grea data celor de la PATCO. Sindicatul a fost dizolvat.
Doar 1.300 de controlori de trafic s-au intors la locurile de munca. In acelasi timp, secretarul Departamentului Transporturilor, Drew Lewis, a pus la punct planuri de urgenta si a organizat inlocuirea celor disponibilizati. Mii de curse aeriene au fost anulate, insa, prin masuri eficiente si implementand metode de management ale traficului aerian pentru care militase chiar PATCO, guvernul a reusit sa opereze in jur de 50% din zborurile programate.
Cei concediati, inlocuiti cu personal administrativ si controlori militari
Administratia Aeriana Federala (FAA) a fost nevoita sa angajeze si sa pregateasca mii de controlori aerieni intr-o perioada foarte scurta de timp, in conditiile in care, in mod obisnuit, era nevoie de 3 ani pentru a pregati un nou controlor de trafic.
Cei disponibilizati au fost inlocuiti cu supervizori, cu personal administrativ si cu controlori detasati din alte parti, dar si cu personal militar.
FAA a anuntat ca toti cei disponibilizati vor fi inlocuiti in doi ani, insa statistici ulterioare au aratat ca refacerea completa a personalului s-a produs in 10 ani.
Unii dintre grevistii concediati in 1981 au primit in 1986 permisiunea de a aplica din nou pentru slujbele lor si au fost reangajati.
Un profesor de legislatia muncii, Charles Craver, a declarat ca decizia lui Reagan, desi riscanta, a transmis americanilor un mesaj clar despre intentiile lui Reagan, care practic "le spunea patronilor ca este OK sa-i confrunte pe sindicalisti".














singura asemanare relevanta intre noi si ei este ca avem si noi metrou
Ce pot sa spun, foarte posibil ca greva celor de la metrou sa fie comandata politic, dar articole de genul acestuia si a celui mentionat mai sus, care vin cu argumente penibile si brutale pentru care angajatii de la metrou ar trebui sa inceteze greva miros foarte greu intr-o democratie.
2000 ron fara sporuri inseamna 3000-4000 cu sporuri... ma cam indoiesc
daca ai dovezi te rog impartasestele cu noi...
daca nu...
Acolo are - dar salariu net cu tot cu sporuri - cam 1804 net.
Nu mult, dar daca compari cu al unui profesor....
daca Redactia hotnews este interesata de o copie sunt dipus sa o trimit.
P.S. : lucrez in mediu privat nu am nici o treaba cu bugetarii dpdv profesional.
Este acelasi sistem care se aplica la privat. Cand faci o negociere iti asumi pierderea locului de munca.
La Metrorex este o situatie fericita ave, destui angajati CFR care si-au pierdut locul de munca.
radoi in schimb ar trebui judecat pentru subminarea economiei nationale si instigare la nesupunere civica. Poate sa se consulte cu minerul COSMA pentru conditiile de cazare
Asadar mesajul subliminal al articolului sau aproximarea indusa cu ce ar fi la noi din nestiinta e total absurda, e ar fi valabila stimabile in cazul in care uniunea sindicatelor profesorilor din UE de ex. ar declansa greva in toata UE, ceea ce in mod evident e absurd si de neindeplinit pentru ca cerintele sa zicem profesorilor din Ro, ale celor din UK, cei din Franta, etc difera, asa ca articolul e fix ...
In Germania profesorii de exemplu n-au voie sa faca greve. Ca in fond stiai de la bun inceput in ce sistem te bagi si a fost decizia ta.
in 1996 parca... statul german platea mai bine decat particularii. acum nu stiu cum mai este.
de exemplu: In Barcelona putin peste 1 EUR, in Milano 1 eur, in Viena 1.7 eur...toate sunt pentru 1 calatorie...
In Bucuresti 2 calatorii costa cam 0.52 eur...ceea ce inseamna ca suntem cam de 4 ori sub orasele de mai sus...
la asa venituri ce mai vreti?
si cred ca la metrorex se impune o restructurare majora...nu avem nici macar 1 automat de cartele in tot metrorex-ul...penibil
si numi spune ca statistic statul plateste cu 20% mai bine, pentru ca stim amandoi ca la particular nu se declara muuuuuuuult din salariu!
in orice stat normal ar trebui sa fie un privilegiu sa lucrezi la stat... dar romania nu este un stat normal...
ideea era insa ca e imoral sa ceri beneficii prin santaj.
Daca salariul mediu in Metrorex este de 2600RON (nu sunt sigur, dar e o cifra care a aparut in presa si nu am vazut dezmintiri), atunci greva asta e o dovada de nesimtire. Si, ca sa nu mai faci comparatie cu firmele private, fa o comparatie cu sistemul de invatamant de stat.
Si uite-te si la cifrele cu cei dati afara in perioada crizei de la firmele private si cu cei dati afara de la stat.
Dar Sarkozy e de dreapta, iar Reagan e cel mai mare presedinte american de dupa 1945. La acea vreme a fost injurat, urat si insultat zilnic de stangisti, acuzat ca arunca lumea in razboi, divide tara, distruge "drepturile" etc. Azi Reagan e respectat pana si de democrati, care au si grup parlamentar numit "Reagan's democrats".
In Romania legile nu se aplica si toleranta fata de infractori si sindicalisti e mult prea mare !
Voi vota contra PSD numai pt ca liderul lor de sindicat de la metrou imi face viata grea si trebuie sa fac 2 ore pana la servici. Nu aveam de gand sa ma duc la vot, dar faza asta chiar m-a enervat, ma duc si votez contra PSD si pentru parlament mai mic !
Oricum, daca nu ai observat nu discutam cu cine votam. Nu va enerveaza toti tastaturisti astia care ne baga fraze de genul " ... nu vroiam sa votez, dar acum votez cu X..."??
Ca idee, la privat nu poti sa faci greva in adevaratul sens al cuvantului, pentru ca oricand poate sa inchida firma si sa o deschida in alta parte, trebuie sa fii al dracului de profitabil sa iti iasa. Ex greva de la Dacia.
-
TU SINDICALISTULE, te invit sa schimbam locurile....
poate niste pareri "de rang inalt", nu a muritorilor de rand, pe marginea acesteia vor anima putin articolul
pun pariu ca daca sar intampla asa ceva primii care ar sari ca nu se respcta democratia ar fi americanii...
pentru un asemenea demers trebuie sa ai legea de partea ta, bani si forta sa pregatesti inlocuitori rapid.
PS: ca fapt divers nu conteaza daca sunt de acord sau nu cu aceasta propunere... dar trebuie sa recunoastem ca este o masura destul de dictatoriala.
Da, intr-adevar, n-are nimeni atata c***e ca sa-i dea afara.
Cred ca "lucreaza" de la domiciliu sau de la vreun sediu de partid. In oricare alta parte bati la ochi daca stai cu orele pe forumuri...
ce a facut reagan nu are nici o legatura cu dictatura. daca ai sange in instalatie si aplici o lege tu o numesti masura dictatoriala? prietene, mie nu imi convine ca o casiera cu studii liceala in cel mai bun caz cu salariu de 2000 RON, mai mare ca si al meu cu cursuri postuniversitare pe la niste universitati din SUA, sa imi blocheze accesul la jobul pe care il am, cum este el e un job ok? si in nici un caz nu sunt de acord cu blocarea unui oras intreg pentru ca toti tristii au cedat de-a lungul anilor santajelor diversilor "nemultumiti" care au ajuns in situatia aberanta de a castiga mai mult decat cei care au investit mult mai mult in pregatirea lor. ok? nu ii convine salariul? foarte bine, sa isi faca un blog, sa isi traga o banderola pe maneca, sa scrie o petitie, sa dea in judecata statul pentru tratament inuman, are un milion de optiuni si nu blocarea unui oras. ce vrei sa iti spun? ca mie imi convine salariul? sau celor in situatia mea? nu! dar asta nu inseamna ca va taiem netul sau curentul sau apa tuturor. stai linistit, 2000 de posturi se ocupa foarte rapid in situatia in care se afla romania acum si la salariile pe care le ofera Metrorex.
Mi se par cam multi 4500. In Londra au vreo 300 de statii si 13000 de angajati. Noi avem vreo 44 de statii deci ar trebui 1900 de angajati
Totusi parca nu da bine inainte de alegeri, sa vada bugetarii ce ii asteapta. Trebuie castigat timp.
juristii nu au patit asa.
profesorii nu au patit asa etc
d c numai la unii sa se aplice o asemenea masura? e democratic?
Dupa parerea mea, actiunea lui Reagan a afirmat suprematia angajatorului asupra angajatului pe tot cuprinsul Statelor Unite, lucru care a contribuit enorm la formarea societatii americanu in stilul workaholic pe care il are astazi. Hotnews, care este mesajul pe care de fapt vreti sa il transmiteti? Sunt sigur ca nu sugerati ca toti angajatii de la Metrorex sa fie dati afara! Cat timp nu ar mai functiona metroul daca s-ar intampla asta? Sunt de acord ca trebuie actiuni radicale, insa acest fel de actiune este total ilogic si ar avea efecte secundare mult mai grave. My 2 cents.
Mi-aduc aminte de o intamplare cu un tren 'sageata albastra' catre Bacau al carui conductor a oprit trenul in camp 15 minute, sa fumeze o tigara, ca in cabina nu avea voie. Ai vrea sa mergi cu un metrou care opreste intre Unirii si Universitate ca sa fumeze conductorul in tunel? :)
Dar ai dreptate, e un lucru sa inlocuiesti 11 mii de controlori de trafic si alta e sa angajezi 4 mii de oameni la Metrorex.
Modul de rezolvare a fost unul de forta. Cateodata merge, de multe ori, nu.
Aici e batalie electorala, nu exista interes national, doar in masura in care se inscrie in favorizarea unui candidat.
Daca ar fi inlocuiti (dar cine sa o faca si cu cine, cu ce bani ii instruiesti, in cat timp) peste noapte, ne trezim intr-un stat totalitar. Eu prefer sa-i schimbam pe liderii de sindicat, vad ca Radoi a fost si senator (dar cum e cu incompatibilitatea?).
1. Daca nu merge metroul nu e nici o problema de securitate nationala.
2. Normal ca nu sunt bani pentru salarii, cand economia subterana este in jur de 40%.
Acei bani nu pot ajunge la buget, deoarece sunt pentru cine trebuie.
"Ziaristii" profesionisti, adica securistii de serviciu la clape, nu vor scrie niciodata despre acei bani, fiindca sunt gandaci prea mici.
Acolo sunt banii nostrii pentru toate proiectele care nu s-au facut si nu se vor face niciodata. In schimb , prostimea trebuie sa munceasca pe bani putini sa poate fura in voie grangurii cei mari.
Din partea mea sa-i concedieze pe toti si sa angajeze chinezi daca romanasii nostri de la metrou au pretentii mai mari fata de restul economiei si comparativ cu restul Europei raportat la salariul minim pe economie.
Atat am de zis
Vorbiti cumva despre lucratorii de la Metrorex???? Liderul sindical a recunoscut un salariu mediu net de 1600 de ron. Ministerul transportului a precizat ca primele si sporurile duc venitul mediu net la 2600 de ron. Va aduc aminte ca venitul mediu pe economie este 1350 RON.
Metrorex primeste anual subventii de la bugetul de stat de aproximativ 100 de milioane
Pe internet circula deja o adeverinta de salariat (casiera Metrorex) folosita la banca cu 1800 ron venit net. Sunt profesori sau medici care nu vad suma asta in mana.
Liderul de sindicat metrorex este putred de bogat si a fost 8 ani senator PSD (nu mai este pentru ca nu s-a ales, nu pentru ca a renuntat). Sindicatul are contract de concesionare al spatiului publicitar in metrou pe 12 ani (!!!) din care da Metrorex doar 31% si pastreaza pentru el 69%!!!
Astia sunt "angajatii care lucreaza in conditii mizerabile"? Sau asa va invata la partid sa scrieti?
Greva asta este mizerabila. Era prea multa liniste in tara si nu dadea bine. Trebuie aratat la TV ca e haos in Romania ca sa nu castige Basescu.
Liderul PSD-ist Radoi isi bate joc de 700.000 de oameni, doar pentru a ii aduce voturi lui Geoana.
Mai vedem noi..
Personal gasesti pentru inlocuire la CFR (ma refer la cei specializati) iar bagatori de seama gasesti pe toate drumurile.
Ar fi o lectie pentru multi din cei ce se hranesc de la buget atat direct cat si prin subventii.
Controlul traficului aerian tine de securitatea nationala, metroul nu. Controlorii civili au fost inlocuiti cu militari, pe angajatii de la metrou cu ce ii inlocuim? Ca de control de trafic aerian militar am auzit, de metrou militar n-am auzit!
mai e si problema ca sunt mai multe sindicate acolo, ce oficial e cel agreat de minister, celelalte au si membri :)
cel oficial e condus de hotul de radoi; hotul e mereu la ordin politic si acum are ordin sa dea in psd cu greva asta, ca de vreun an si ceva a devenit prieten bun cu berceanu... dar sa nu plangem nici de mila psd-ului si nici a pdl-ului ca pana acum le-a folosit acest sindicat
revenind la datul afara; mie mi-ar placea sa ma dau cu metroul... pot conduce cam orice fel de vehicol, imi place viteza, lucrez si noptile
sunt convins ca pot fi un mecanic de tren cel putin cu acelasi succes cu care au devenit controlori de trafic aerian functionarii de la birouri in sua
adica din '81 pana in '93 (cand balanta a trecut inapoi de partea celor cu studii in angajarile de la CAA) au cazut doar 133 de avioane, fata de 97 bucati cazute in urmatorii 12 ani si 78 bucati cazute inainte de concedieri...
ce sa zic, un mizilic
pentru 3-4000 de morti, merge o miscare politica sa devii simpatic...
Siguranta nationala nu este atinsa prin greva de la Metrou. Da, se produce discomfort, dar acesta este pretul libertatii - inclusiv al libertatii de a face greva.
Orice greva - indiferent ca e facuta la stat sau in domeniul privat - afecteaza pe cineva. Cetateni, o afacere, etc.
Daca profesorii fac greva copii sunt afectati.
Daca functionarii fac greva, contribuabilii sunt afectati.
Daca angajatii unui producator privat, gen Dacia sau Sidex, fac greva, furnizorii si clientii companiei sunt afectati.
Daca vanzatorii unui lant de magazine fac greva, cumparatorii sunt afectati.
Daca angajatii Tarom - nu controlorii de trafic aerian - fac greva pasagerii sunt afectati.
Daca Metroul face greva...Bucurestenii sunt afectati.
Asta e - toti injuram - insa dreptul la greva e un drept fundamental al libertatii. Nu putem sa-l interzicem, doar fiindca aceasta greva ne produce discomfort.
Sunt curios: pe cei care nu stau in Bucuresti ii intereseaza aceasta stire? La urma urmei (si o spun eu, ca Bucurestean mandru de asta) nu suntem noi buricul lumii, asa cum incearca presa centrala - si ziaristii care au fost blocati in trafic zilele astea - sa dea de inteles.
Astept comentariile in care se recomanda puscaria pe 25 ani, tortura, condamnarea la moarte, luare de torte si furci, "angry mob", etc.....
Pentru ce fac greva? Pentru cresterea salariului cu 26%? Acum in mijlocul crizei economice, cand salariile s-au inghetat peste tot? Si cand avem deja 400.000 de someri noi doar in 2009?
Dumneavoastra credeti ce scrieti? Oamenii aia simpli care lucreaza in metrou chiar credeti ca nu stiu pe ce lume traiesc? Ca peste tot sa dau oameni afara? Ca salariile chiar au scazut peste tot?
Aiurea, greva e facuta la hoha de un mahar PSD-ist, doar ca sa creeze haos. Da bine la vot, il injuram pe Basescu ca totul e din cauza lui.
Inseamna ca oamenii aia chiar vor o marire de salariu.
Sa mai stii un lucru - au si crescut salariile anul acesta. La RATB cu 12%, spre exemplu.
Si stiu si situatii din privat unde au crescut salariile.
Ca sa nu spun ca in anumite sectoare de stat au fost cresteri substantiale - spre exemplu, la CEC-BANK salariile au crescut anul asta in medie cu 15%.
Putina lume stie, insa metroul a fost construit folosindu-se o cantitate periculos de mare de azbest - MATETRIAL INTERZIS ASTAZI, SI EXTREM DE CANCERIGEN!
Chiar si o calatorie simpla cu metroul prezinta un risc ridicat - folosirea frecventa si lucrul in acele tuneluri maresc considerabil riscul aparitiei diverselor tipuri de cancer.
O sa spuneti ca si calatorii regulati sunt supusi acestui risc. DA - ASA E.
Stresul muncii in subteran si mediul cu azbest sunt motivele pentru salariile mari de la metrou. Nu cred, daca ati sti adevarul, ca v-ati dori asa loc de munca.
Si o precizare - pentru talibanii portocalii - nu sunt angajat la metrou, cum nu am fost nici profesor, medic, functionar public, judecator, etc.
Insa nu sunt nici tonomat portocaliu - si pot privi obiectiv o situatie. Chiar daca greva m-a afectat si pe mine, ca bucurestean.
Si nu sunt de acord cu greva - cred ca anul acesta nu ar trebui sa primeasca majorari salariale, mai ales ca sunt subventionati de stat - insa nici nu doresc micsorarea salariilor lor, schingiuirea lor, impuscarea lor, etc. Si mereu voi sustine ca libertate inseamna si libertatea de a face greva. Chiar daca asta inseamna ca unii vor suferi din aceasta cauza.
http://www.zf.ro/eveniment/topul-salariilor-la-stat-in-15-companii-castigul-mediu-merge-de-la-715-la-3-100-euro-5112726/
Sa faci greva in conditiile astea mi se pare nesimtire. Faptul ca apare in ajunul alegerilor suna a santaj pe de o parte iar faptul ca liderul lor sindical e un fost parlamentar PSD da grevei iz politic.
E dreptul lor sa faca greva insa de bun simt ar fi de fapt sa fie dati afara. Suntem in anul 2009 si ne supunem toti legii cererii si ofertei pe piata muncii, de ce la stat o casiera sa faca greva in loc sa fie multumita ca nu este data afara nu se angajeaza sute de alti oameni in locul ei care ar accepta si un salariu mai mic?
Spre deosebire de greva profesorilor un numar mic de salariati santajeaza o capitala intreaga, salariile sunt deja prea mari (sal profesorilor sunt foarte mici si nu se dau proportional cu performanta din pacate) si actiunea e cu tinta politica directa.
Asta e un caz clasic in care un drept e transformat in santaj si sunt sigur ca ar fi posibila modificarea legii astfel incat macar pe viitor sa se intample ce e drept si corect.
La ce nr de clienti are metroul e incredibil ca au nevoie de subventii. Unde s-a mai pomenit ca banii din inchirierea spatiilor comerciale sa mearga la sindicat?
La ce firma privata s-ar putea intampla asa ceva? Dar banuiesc ca vajnicii sindicalisti ( si aparatorii lor socialisti ) s-ar impotrivi din rasputeri privatizarii metroului, ar pierde prea multa putere si prea multi bani pe care ii obtin de ceilalti care chiar produc valoare.
Din pacate metroul nu e un caz singular ci un exemplu pentru cum merg lucrurile peste tot in sistemul bugetar.
Cum suna "toti cei care vor face greva vor fi concediati"? Vi se pare normal, vi se pare un lucru democratic? Evident ca probabil sunteti prea incuiati la cap sa diferentiati intre un drept democratic si legitimitati subiective ale anumitor cereri - in democratie oamenii au dreptul la greva, punct. Ca motivele grevei sunt aberante, asta e alta discutie, dar iarasi e evident ca indobitocitii nu pot vedea diferenta.
De ce nu fac greva cei ce lucreaza la privat? De prosti si fraieri ce sunt - si eu ma numar printre ei... nu fac greva fiindca le e frica de consecinte, insa nu-i opreste nimic sa o faca si e dreptul lor. Se pare ca cei din sectorul bugetar nu se tem la fel de consecintele unei greve: de ce? Fiindca statul nu ii poate da afara in masa o groaza de oameni. In schimb, la privat nu fac greva cateva mii de oameni o data ci doar cateva sute, putine mii - si e usor de reperat persoanele in cauza; in acest caz privatii sunt mult mai nedemocratici decat statul.
Voi aia care spuneti ca platiti bugetarii din banii vostri, ati lucrat vreodata la stat sa vedeti cum e? Sau e de ajuns sa zica x-ulescu ca el a auzit de la y-ulescu ca nu stiu ce bugetar freaca menta si acum automat in mintea voastra redusa absolut toti bugetarii sunt la fel??? Sau e greu sa mai si ganditi si sa nu mai generalizati aiurea doar ca sa va aflati in treaba?
Am intrat si eu ieri pe site aici sa vad ce se aude de greva... si cand colo dau de o gramada de comentarii, majoritatea niste aberatii... dar evident ca pt voi cei ce au scris acele aberatii eu nu sunt altceva decat unu' platit si angajat politic sa faca diversiuni...
au platit un pret muuult prea mare... a fost o eroare nicidecum o rezolvare a problemei.
Poate totusi PDL-Basescu vor incerca in continuare sa reformeze si sa eficientizeze statul, in ciuda esecurilor de pana acum. Cu toate defectele lor, ei macar au incercat. Penelistii nu au incercat.
Fara suparare, dar de unde pana unde apare in peisaj pnl vs pdl? De-asta merge tara prost, ca sa spun asa, ca in loc a ne axa pe subiecte cu adevarat importante si a analiza obiectul problemei, noi o dam in discutii politice cu paranoia nelipsita asociata lor. In loc sa se fi gandit la solutii din momentul anuntarii ei, guvernul a lasat-o sa inceapa si de-abia dupa aia sari si plange-te si acuza ca-i chestie politice etc. In loc sa se inteleaga faptul ca greva este un drept democratic, vad o groaza de oameni care i-ar nenoroci pe grevisti, insa daca ei la randul lor ar avea probleme si posibilitatea de a face greva, in cot i-ar durea de semenii lor...
Ipocrizie, prostie, ignoranta, si toate astea din cauza politicienilor care-s mai rau ca fostii fanarioti de odata... indiferent de culoare politica, asa se cearta ei de ochii lumii, dar afacerile comune nu sunt influentate de convingerile politice, toti se inchina la bani si putere la fel de slugarnic
Bun, dar ei acolo in afara au salariile mai mari ca noi - da, este absolut adevarat, insa preturile pentru materiale de constructie, intretinere etc nu cred ca sunt mai ieftine aici decat acolo, deci in ceea ce priveste comparativ cu cei din afara, probabil subventionarea de la stat este cea care face ca metroul sa fie asa de ieftin, jumatate mai ieftin decat transportul de suprafata. Asta nu inseamna ca am fost de acord cu motivele grevei, ca saracii sindicalisti au intru totul dreptate, inseamna ca analizez obiectiv.
mai este un aspect: metrorex nu e institutie de stat, ci regie autonoma. statul se serveste din buzunarul metrorex, deci e o diferenta foarte mare.
nu sunt impotriva grevei daca cerintele sunt intemeiate, dar nici pentru ea daca personalul auxiliar al metrorex profita neconditionat de pe urma ei.
referitor la implicatiile politice, nu-si au locul. greva era hotarata inainte cu mult timp. si da, au dreptate sa protesteze, dar sunt alte cerinte pe care ar fi trebuit sa le aiba.