Presedintele Serbiei, Boris Tadici, va trebui sa se prezinte in fata justitiei, pe 1 decembrie, fiind acuzat de "comportament necorespunzator", dupa ce la finalul meciului cu Romania, in urma caruia Serbia s-a calificat la Campionatul mondial de fotbal din 2010, acesta a baut sampanie pe stadion, au anuntat marti surse judiciare, citate de AFP.

Presedintele Tadici va comparea in fata justitiei impreuna cu alti oficiali sarbi, pentru incalcarea legii ce previne "violenta si comportamentele indecente in timpul evenimentelor sportive", a precizat agentia sarba Tanjug, citand un magistrat din Belgrad.

Politia a depus, la 16 octombrie, o plangere contra sefului statului, precum si impotriva presedintelui Asociatiei sarbe de fotbal, Tomislav Karadzici, si a ministrului Sporturilor, Snezana Markovici-Samardzici. Acestora li se reproseaza ca au deschis o sticla de sampanie in loja stadionului Steaua Rosie din Belgrad, dupa victoria echipei sarbe de fotbal impotriva Romaniei, care a decis calificarea Serbiei la Campionatul mondial din Africa de Sud.

Daca Tadici si ceilalti acuzati vor fi declarati vinovati, ei risca o amenda cuprinsa intre 300 si 500 de euro sau chiar 60 de zile de inchisoare.

Legea "impotriva violentei si comportamentelor indecente din timpul intalnirilor sportive", numita si "legea anti-huligani", interzice vanzarea sau consumul de alcool in incinta arenelor sportive.

Presedintele Serbiei a declarat deja ca este dispus sa plateasca amenda, daca justitia il va considera vinovat.