Presedintele ucrainean Viktor Iuscenko prezideaza luni sedinta Consiliului national de aparare al tarii, dedicata situatiei epidemiologice din Ucraina. Vineri, colaboratorii sefului statului au iesit cu o declaratie privind posibilitatea instituirii starii de urgenta. Adjunctul sefului administratiei prezidentiale, Igor Popov, nu a exclus, de asemenea, eventualitatea amanarii cu cinci luni a alegerilor programate pentru 17 ianuarie 2010.

“Daca guvernul nu va reusi sa ia sub control epidemia de gripa, nu este exclusa instituiea starii exceptionale pe teritoriul tarii si amanarea scrutinului prezidential”, a spus Popov, citat de Nezavisimaia gazeta. El a explicat ca epidemia a creat conditii inegale pentru candidatii care nu au posibilitatea de a-si promova campania electorala, pentru ca majoritatea alegatorilor au acum alte griji decat sa mearga la vot.

Secretarul Consiliului de securitate al Ucrainei, Raisa Bogatyriova, a recomandat nepolitizarea acestei probleme, constatand ca o tara unde numarul de imbolnaviri se apropie de un milion de oameni, iar numarul deceselor cauzate de gripa creste de la o zi la alta si deja a atins 150 de oameni, se afla, de-facto, in regim de situatie exceptionala.

In opinia sa, cursa electorala, care naste confruntare politica, impiedica autoritatile sa adopte decizii eficiente in lupta impotriva epidemiei si, prin urmare, situatia exceptionala se impune de la sine.

Politologul Vadim Karasev, un apropiat al presedintiei, dupa cum noteaza NG, a precizat ca instituirea starii exceptionale cere modificarea modului de derulare a campaniei electorale. In opinia lui, este vorba de o formalitate, cursa electorala fiind, practic, stopata.

“Totul depinde de presedinte”, a spus, pe de alta parte, o sursa apropiata presedintiei de la Kiev, adaugand ca, in aceasta chestiune, Iuscenko a reusit sa obtina sprijinul opozitiei. Reprezentantii Partidului regiunilor au refuzat sa comenteze informatia. “Sa traim pana luni”, au spus ei. Premierul Iulia Timosenko este, la randul ei, impotriva starii exceptionale.

“Vreau sa subliniez ca atunci cand numarul de imbolnaviri depaseste pragul epidemiologic, se introduce carantina. Ceea ce este, de fapt, stare exceptionala… Pur si simplu, trebuie indeplinite toate protocoalele organizatorice si medicale si care se aplica acum in regiunile unde trebuie”, a afirmat Timosenko.

Ramai pe HotNews.ro pentru a vedea evolutia din Ucraina