Hasan le-a mai spus colegilor sai cu acel prilej ca persoanele care nu adopta religia islamica sunt pagani condamnati la iad, si ar trebui sa li se dea foc. Aceasta izbucnire s-a petrecut in timpul unei prelegeri pe care Hasan, de profesie psihiatru militar, a tinut-o in fata mai multor doctori la Centrul Medical al Armatei "Walter Reed" din Washington DC, unde a lucrat timp de sase ani inainte sa soseasca la Fort Hood in luna iulie a acestui an.
Fostii colegi isi amintesc ca atacatorul le tinea in repetate randuri predici pe teme religioase, considerandu-se "in primul rand musulman si de-abia apoi american". Un alt medic din cadrul armatei a declarat ca ceilalti ofiteri nu au depus plangeri oficiale deoarece se temeau ca acestea ar fi putut fi considerate discriminari impotriva unui coleg musulman.
Selena Coppa, activisti in asociatia "Veterani din Irak impotriva razboiului" a afirmat ca "Acest om era psihiatru, lucra impreuna cu alti psihiatri in fiecare zi iar acestia nu au reusit sa observe cat de bolnava era aceasa persoana din mijlocul lor."
Una dintre vecinele lui Hasan isi aminteste ca in ziua masacrului atacatorul i-a dat o copie a Coranului inainte sa plece spre baza militara, spunandu-i: "astazi voi face treaba buna in numele Domnului".
Hasan a patruns joi in baza de la Fort Hood inarmat cu doua pistoale. A ucis 13 persoane, ranind mai mult de 30 pana cand a fost la randul sau impuscat si apoi imobilizat.

































Parca s-a dorit si SE DORESTE asa ceva.
Au existat DATE ca atacul de la Pearl Harbour putea fi contracarat.
Au existat DATE despre posibilele atacuri (vezi cazul gemenilor World Trade Center 9/11), dar care au "ramas prin sertare".
Ultimele zil evolutia evenimentului si in primul rind reactiile presei vis a vis de la inceput presupusa lui religie islamica. Televiziunile si ziarele dadeau vina pe stres iar sa insinuezi faptul ca Hasan ar fi putut fi musulman era "iresponsabil si periculor" asa cum a spus un invitat la emisunea lui Larry King.
-----------------------------------------------
http://patrupedbun.net/masacru-la-fort-hood-din-texas/
----------------------------------------------
In rest, asemanarea care o faci tu cu Pearl Harbou si 911 miroase de departe a conspirationism ieftin a la Bush Lied People Died, 911 inside job.
in rest, ai dreptate: cu cat se stiu mai putine, cu atat totul e mai simplu...
Mai mult, se pare ca psihiatrul islamizat frecventa moscheea Dar al Hijra din Falls Church, Virginia, in momentul in care acolo se aflau unul din teroristii de la 11/9, respectiv Nawaf al Hazmi, precum si imamul Anuar al Aulaki, cel care la San Diego si in Virginia le-a predicat teroristilor.
Tinand cont de faptul ca acest musulman, "linistit" doar in aparenta, asculta predici jihadiste, citea literatura extremista, coresponda cu fanatici, purta imbracaminte specifica salafistilor (ultra-conservatori musulmani), vorbea public despre taierea capetelor celor care nu sunt musulmani, se simtea solidar mai intai cu islamistii si apoi cu propria tara si camarazii sai de arme, e evident ca pentru Malik Hasan nu contau cei 39 de ani de occidentalizare, de educatie, de toleranta in cadrul USA.
Pentru acest "palestinian", au avut prioritate patrimoniul sau genetic, credinta inventata de stramosii sai din desertul Arabiei si mentalitatea etica si morala formata la moschee.
Acest terorist e un exemplu de manual in ce priveste banuiala ca indiferent de gradul de educatie si de studii, indiferent cat a trait in Occident, un arab islamizat ramane un potential asasin ! Asta va fi impresia intregii Americi.
Asa cum opinia publica britanica a fost socata de "pakistanezii" nascuti si educati in UK, dar care au masacrat nevinovati in metroul londonez, asa cum Franta a aflat recent ca pana si un cercetator in fizica nucleara la CERN poate deveni criminal daca e atins de islam-arabitate (a fost arestat, Elvetia ancheteaza si ea cazul), opinia publica americana isi va intari doua impresii:
-musulmanii americani sunt un potential pericol de moarte!
-America lui Obama nu protejeaza la fel de eficient ca America lui Bush !
Tocmai " America lui Bush " a contribuit la ura asta pe care o vedem acum din partea lumii arabe .. ura care de altfel, mi se pare foarte foarte justificata !
si marmota invelea ciocolata :))
Asa ca ar trebui sa privim putin mai nuantat implicarea americana in zonele astea, nu doar ca pe o goana dupa resurse.
Ar mai fi si pozitia Afganistanului aproape de chinezi , rusi, iranieni deci USA vrea sa aiba trupe in zona...
De cand au preluat americanii "productia" , 90% din heroina de pe glob provine din Afganistan ...
Crede-ma, desi se folosesc la lucruri diferite, heroina si petrolul detin controlul..
drepturilor omului mergeu cu el de guler la Curtea Suprema pentru ca - ma-ntelegi - nu avea voie sa
predice in spatiile administrate din banii contribuabilului.
*
Daca se refugia in Europa il inhata
tanti CEDO care abia ce si-a facut incalzirea
semnaland toxicitatea unor cruci atarnate
pe zidurile claselor in care invata copiii italeni.
*
Bashca 1000 de postari colea la Hotnews despre
Inchizitie, Giordanno Bruno, salarizarea popilor, Darwin si alre nationageografice.
Mai ales ca a fost auzit si vazut de colegi de breasla.
Singura intrebare este - e vorba de incompetenta crasa sau pur si simplu indolenta?
a) Cineva chiar are interesul de a construi un sistem draconic de supraveghere, motiv pentru care ii lasa pe teroristi sa-si faca treaba, teroristul fiind elementul cheie in sistem, intrucat baga frica in oameni facandu-i apoi sa legitimeze toate samavolniciile aparatului de guvernare. Teroristul si dictatura globala sunt asadar nu doua elemente opuse ci complementare.
b)Americanii sunt complet idioti. Principiul liberal al neutralitatii axiologice a statului, radicalizat prin ceea ce se numeste corectitudinea politica, a adus societatea in pragul colpasului. Europenii sunt la fel de idioti, daca nu si mai mult. In ultima instanta chiar nu pot sa pricep. Daca chiar au nevoie de imigranti pentru a compensa lipsa fortei de munca (cauzata de faptul ca idiotul occidental nu mai face copii de frica incalzirii globale), de ce Doamne iarta-ma nu iau din America Latina, din Africa crestina, din Europa de Est sau din China? Oamenii din ariile astea civilizationale sunt diferiti dar integrabili; oricum nu te omoara in numele lui Allah.
Nu stiu care dintre cele doua ipoteze este cea adevarata. Pana la confirmare/infirmare, ambele raman posibile.