Un atacator sinucigas a ucis cel putin 35 de persoane dupa ce si-a detonat incarcatura exploziva in fata unei banci din Rawalpindi (Pakistan), unde oamenii asteptau sa-si incaseze cecurile de salarii, informeaza CNN.

Explozia, care a avut loc in cartierul Cannt, intr-o zona unde se afla cateva hoteluri si mai multe agentii de turism, a ranit peste 65 de persoane.

Martorii sustin ca atacatorul s-a apropiat cu motocicleta de cladirea National Bank, unde si-a detonat incarcatura exploziva. Deflagratia a spart toate geamurile sediului bancii si a produs daune importante.

Echipele de interventie au cautat supravietuitori printre ruinele cladirii.

CNN precizeaza ca atentatul s-a produs in orasul aflat la 30 de km de Islamabad. Localitatea este foarte bine pazita, deoarece aici se afla cartierul general al armatei pakistaneze.

In ultimele saptamani, in Pakistan au avut loc mai multe atacuri ale militantilor islamisti, ca raspuns la ofensiva armatei in regiunile aflate la granita cu Afganistanul.

Ca urmare a valului de violenta, ONU a anuntat ca-si retrage o parte din personalul aflat in zona de nord-vest a tarii.