Obama va anula legea ce interzice accesul persoanelor infectate cu HIV/SIDA pe teritoriul SUA 

de Victor Cozmei     HotNews.ro
Vineri, 30 octombrie 2009, 22:19 Actualitate | Internaţional


Presedintele american, Barack Obama, a anuntat vieneri ca va anula interdictia aplicata persoanelor purtatoare ale virusului HIV de a intra pe teritoriul Statelor Unite. Legea, veche de 22 de ani, va fi modificata luni, iar circulatia libera va fi reinstaurata la inceputul lui 2010, informeaza Reuters.

"Suntem liderul lumii atunci cand vorbim de lupta impotriva pandemiei de SIDA, dar cu toate acestea suntem una din doar 12 tari care inca interzic accesul persoanelor infectate cu HIV, Daca vrem sa fim liderul mondial in combaterea HIV/SIDA, trebuie sa ne comportam ca un astfel de lider", a declarat Barack Obama.

Presedintele american a anuntat ca luni va semna o lege de extindere a programului Ryan White Treatment Act privind HIV/SIDA, program care ofera servicii de educare, prevenire si tratare americanii infectati cu HIV/SIDA.

Aproxximativ 33 de milioane de persoane sunt bolnave de SIDA la nivel mondial, dintre care aproximativ un milion in Statele Unite.

Statele Unite a fost prima tara care a interzis accesul pe teritoriul lor celor care erau purtatori ai virusului SIDA "printr-o decizie bazata mai degraba pe teama decat pe fapte" a declarat Obama.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1375 vizualizari

  • 0 (2 voturi)    
    good (Vineri, 30 octombrie 2009, 22:32)

    huhu [anonim]

    Mai acesta este doar inceputul...................................
  • +1 (5 voturi)    
    Nu-mi vine sa cred... (Vineri, 30 octombrie 2009, 22:41)

    mmmm [anonim]

    au avut o asemenea lege?

    Dar na, asta e libertatea americana care incepe sa fie exportata si in EU.

    Vezi legea cu deconectarea de la internet!
  • -3 (5 voturi)    
    hmm (Vineri, 30 octombrie 2009, 23:01)

    cet23 [anonim]

    Cu tot cinismul aferent, mai bine se abtinea. Ca pana la urma nu e presedintele lumii, ci a SUA.
  • -1 (9 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Vineri, 30 octombrie 2009, 23:20)

    [anonim]

    • +1 (7 voturi)    
      Octombrie 2009 (Vineri, 30 octombrie 2009, 23:39)

      John [anonim] i-a raspuns lui

      Suntem in Octombrie 2009. Deja se poate spune "le vor trebui generatii ca sa repare raul facut de obamba si administratia lui ..."??

      De ce? Cum asa?
      Argumente?
      Rationamente?

      Cui se adreseaza astfel de afirmatii? Unora care nu rationeza doar vegeteaza?
      • +1 (5 voturi)    
        evident NU unora ca tine (Sâmbătă, 31 octombrie 2009, 1:23)

        zaboo [utilizator] i-a raspuns lui John

        ca n-are rost ... tu cand o sa pricepi se reediteaza (dupa dooj de ani) volumu' de bancuri... consoleaza-te, totusi, cu ideea ca nu esti singur! pace tie!
    • -2 (6 voturi)    
      DACA (Vineri, 30 octombrie 2009, 23:55)

      zaboo [utilizator] i-a raspuns lui

      s-o mai putea repara...
    • +3 (7 voturi)    
      capu' (Sâmbătă, 31 octombrie 2009, 0:04)

      muciflenduri constantin [anonim] i-a raspuns lui

      Bai dar Obama asta nu era musulman? Acum s-a inhaitat si cu evreii? E musulmano-evreu din cea mai joasa speta si face numai rele?
      A, sa nu uit, trebuie sa iti iei pastila.
      • 0 (6 voturi)    
        baiatu' face politica de Chicago (Sâmbătă, 31 octombrie 2009, 1:21)

        zaboo [utilizator] i-a raspuns lui muciflenduri constantin

        prietenii stiu de ce ;) comentariul tau vorbeste (volume!) despre tine - asa ca nu ma mai obosesc sa mai spun si eu! oricum nu pricepi despre ce e vorba, e clar!
        • 0 (2 voturi)    
          s-a intors zaboo (Sâmbătă, 31 octombrie 2009, 15:25)

          muciflenduri constantin [anonim] i-a raspuns lui zaboo

          Acum inteleg cum functioneaza mintea unora ca zaboo.
          Daca bietul meu comentariu ii dicteaza lui zaboo volume intregi despre mine, e clar ce impact au asupra lui suspinele, sau gesturile unuia de la televizor.
          Si-a dat parul intr-o parte - tzup 3 teorii ale conspiratiei.
          A zis ceva de SIDA - clar e un semn ca sionistii se pregatesc sa atace.

          NU TE LASA zaboo! Continua lupta pana ne iluminezi pe toti.
      • 0 (0 voturi)    
        Comentariu sters de utilizator (Sâmbătă, 31 octombrie 2009, 8:52)

        [anonim] i-a raspuns lui muciflenduri constantin

  • -1 (7 voturi)    
    Obama, un tont! (Vineri, 30 octombrie 2009, 23:31)

    Johnny [anonim]

    pai sa scoata si vizele pt teroristii musulmani...
  • +2 (4 voturi)    
    hehe (Sâmbătă, 31 octombrie 2009, 10:37)

    rakkone [utilizator]

    Aia cu SIDA vor avea voie sa intre la liber, romanii inca nu. De unde se vede ca romanii sunt mai rai decat o boala incurabila, transmisibila si care te omoara :))


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by