Barack Obama a fost trezit din somn, vineri, cu vestea ca a primit Nobelul pentru Pace, a povestit un responsabil al Administratiei americane, citat de Reuters. Purtatorul de cuvant al Casei Albe, Robert Gibbs, i-a telefonat presedintelui american pentru a-i da marea veste in jurul orei 5:00 dimineata, ora Americii (9:00 GMT), prima reactie a lui Obama fiind ca a primit vestea "cu umilinta".

Liderul de la Casa Alba a fost distins, vineri, cu Premiul Nobel pentru Pace, Comitetul Nobel motivandu-si alegerea prin "eforturile extraordinare in vederea consolidarii diplomatiei internationale si a cooperarii intre popoare", dar si prin "eforturile depuse in redemararea negocierilor de pace in Orientul Mijlociu si cererile de reducere a arsenalului de arme nucleare".

Comitetul Nobel a avut de ales, anul acesta, intre 205 candidati, un numar fara precedent in istoria de peste 100 de ani a acestui titlu. Candidatii cotati cu cele mai mari sanse erau premierul din Zimbabwe si un disident chinez. Presedintele francez Nicolas Sarkozy si fostul cancelar german Helmut Kohl s-au aflat, si ei, pe lista candidatilor.