Anchetatorii care au pornit cautarile in cazul disparitiei studentei Annie Le au identificat duminica noapte "ramasite ale unui cadavru" in peretele unui laborator de la Universitatea Yale. "Am gasit ramasite umane... In acest moment, presupunem ca sunt ale ei (Annie Le, n. red.)", a anuntat un oficial al politiei din New Haven, transmite ABC News.

Trupul neinsufletit a fost gasit de politie in aceeasi zi in care tanara Le urma sa se casatoreasca. Ramasitele au fost identificate in laboratorul de cercetari al universitatii, acolo unde fata a fost vazuta marti intrand. 70 de camere de supraveghere de la Yale au inregistrat intrarea tinerei in cladire, insa nicio imagine nu arata iesirea ei din facultate.

Dupa cinci zile in care cautarile nu au ajuns la niciun rezultat, agentii FBI au adus caini special dresati pentru a gasi cadavre si au inceput din nou cautarile, sambata noaptea. Presedintele Universitatii Yale, Richard Levin, a anuntat descoperirea cadavrului printr-o scrisoare trimisa duminica noapte angajatilor universitatii si tuturor studentilor. "Este datoria mea tragica sa anunt ca trupul unei femei a fost gasit in subsolul cladirii Amistad, in aceasta dupa-amiaza. Inca nu a fost stabilita identitatea femeii", se arata in scrisoare.

In varsta de 24 de ani, studenta trebuia sa se casatoreasca duminica cu Jonathan Widawsky, absolvent al facultatii de fizica de la Universitatea Columbia. Ceremonia urma sa aiba loc la casa lor din Long Island, acolo unde numai cadourile prietenilor mai amintesc de sarbatoarea pentru care tanara se pregatea.

Duminica dimineata, anchetatorii au anuntat ca analizeaza elemente identificate in cladirea laboratorului, insa nu au confirmat informatiile aparute in presa potrivit carora ar fi vorba despre haine pline de sange.

Annie Le: Putem evita sa devenim o alta statistica

In ultimele zile, presa de peste Ocean a scos la lumina un indiciu important in acest caz: la inceputul anului, Le a scris in revista campusului universitar despre modalitatile in care poti sta in siguranta in campus. Articolul, intitulat "Crima si Siguranta in New Haven", a fost publicat in februarie in revista scolii medicale de la Yale si compara cazurile de jaf din New Haven cu cele inregistrate in alte orase cu universitati prestigioase.

"Pe scurt, New Haven este un oras, iar toate orasele au pericolele lor", scria Le. "Dar, cu ajutorul unor scurtaturi destepte, putem evita sa devenim o alta statistica".