VIDEO SUA le acorda in premiera drepturi prizonierilor afgani: pot contesta decizia de a fi incarcerati

de R.P.     HotNews.ro
Duminică, 13 septembrie 2009, 14:30 Actualitate | Internaţional

Inchisoarea de la Bagram
Foto: Captura Youtube.com
Sute de prizonieri capturati de armata americana din Afganistan vor avea pentru prima oara dreptul sa conteste in justitie decizia de a fi incarcerati si sa cheme martori in apararea lor. Hotararea va fi pusa in practica la inceputul acestei saptamani, potrivit unor oficiali ai administratiei Obama, citati de Msnbc.com.

Noul sistem va fi aplicat in cazul a peste 600 de afgani inchisi la baza militara din Bagram si marcheaza prima schimbare majora a politicilor privind detentia mostenite de presedintele Barack Obama de la administratia Bush. Organizatiile internationale din domeniul drepturilor omului au criticat in dese randuri conditiile de la inchisoarea din Bagram, unde detinutii au fost inchisi - unii dintre ei pentru ani intregi - fara acces la justitie sau chiar fara a li se comunica motivele incarcerarii.

In luna iulie, prizonierii au declansat proteste de amploare la baza americana din Bagram, aflata la nord de Kabul. Ca parte a manifestatiilor, afganii au refuzat vizitele Comitetului International al Crucii Rosii si teleconferintele video cu familiile lor. In acest context, scopul noilor proceduri este de a crea "un sistem mai robust", care "sa le permita detinutilor sa-si spuna povestea", sustine oficialul.

Conform noilor reguli, fiecare detinut va fi reprezentat de un oficial militar american, nu de un avocat, care va sustine interesele sale si va examina dovezile impotriva sa. Departamentul Apararii a anuntat ca aproximativ 600 de detinuti sunt incarcerati la Bagram, dar a refuzat sa faca public numarul exact al celor arestati, numele sau orice informatie privitoare la cazurile acestora.



Citeste mai multe despre   




















Jurnal din Israel​

​FOTOGALERIE Tel Aviv: plaje, muzici si trupuri

Greu sa gasesti in lume un oras care petrece mai mult, care se odihneste mai seren. Un New York pe Malul Mediteranei, un colt de Europa sofisticata in Orientul Mijlociu, o destinatie de plaja excelenta, un oras in care noptile de distractie se continua si dupa ce se crapa de ziua. Oameni pe longboard-uri colorate coboara spre faleza orasului, de multe ori purtand doar o pereche de pantaloni scurti. Esti in inima civilizatiei est-mediteraneene, cu hedonismul ei milenar, cu cultul inca pastrat al corpurilor frumoase, cu o senzualitate subtila, dar neascunsa.

282 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    ... (Duminică, 13 septembrie 2009, 15:05)

    zdragomir [utilizator]

    Aha, au decis si ei sa respecte o parte din conventiile de la Geneva? Deci e cam disperat Obama...
  • +1 (1 vot)    
    Alte vesti bune (Duminică, 13 septembrie 2009, 15:39)

    Racnetul taliban [anonim]

    Azi dimineata, circa 50 de talibani au fost trimisi spre allah de catre aviatia militara US, care i-a reperat in provincia Farah din Afganistan. Grupul respectiv atacase un convoi si in urma atacului murisera 3 soldati americani si 7 afgani.
    Saptamana trecuta, aviatia militara pakistaneza ucisese peste 130 de talibani in zone tribale pakistaneze de la frontiera cu Afganistanul.
    E bine ca detinutii musulmani vor avea drept la avocat, problema e ca nu prea vor apuca sa ajunga sa fie detinuti :)
    De altfel, talibanii pakis s-au razbunat imediat si au omorat cu o bomba 3 soldati pakistanezi, azi.
    Iar talibanii afgani s-aru razbunat orbeste, omorand 20 de civili in atacuri cu grenade si bombe artizanale pe marginea drumului.
    Un grup pakis, Jamiat al Mujahideen, a revendicat un atentat la Srinagar, in Casmirul indian, unde au murit 2 politisti si o femeie (alti 7 raniti). In ultimii 20 de ani de separatism islamic, in Casmir au murit 68.000 persoane.
    Islamistii somalezi au reusit ieri "performanta" sa omoare 15 batrani dintr-un azil din Mogadiscio dupa ce au tras complet aiurea cu tunurile, tinta lor fiind de fapt portul. Dar au nimerit un..azil ! Dupa ce trupele etiopiene au plecat acasa, somalezii islamizati au reinceput sa se casapeasca intre ei, pe chestii ideologice si religioase.
    Islamistii suniti din Irak profita ca trupele US nu mai sunt pe strazi si arunca in aer tot ce pot. Joi au atacat un sat din nord, langa Mossul, unde zeci de sateni turcomani, tot musulmani, au fost ucisi sau raniti. Mossul e revendicat de kurzi si turcomani, dar Saddam a adus acolo coloni arabi suniti care nu vor sa plece de pe pamanturile "lor".


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi