Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a asigurat, joi, ca guvernul sau a fost gata sa faca concesii pentru pace in Orientul Mijlociu, dar ca nu are un partener onest si a subliniat faptul ca nimeni nu ar trebui sa creada ca israelieni sunt niste "tampiti" care nu-si apara interesul national, potrivit AFP.

Acesta i-a acuzat pe palestinieni ca se opun in continuare procesului de pace si incalca intelegerile anterioare, iar pe liderii comunitatii internationale ca au pretentii numai de la Israel si nu cer nimic palestinienilor si tarilor arabe.

"Exista un lucru pe care nu suntem pregatiti sa il facem si anume sa ne facem iluzii, mai exact nu suntem tampiti' a spus premierul israelian. Dupa parerea lui, Israelul nu va face compromisuri in ceea ce priveste securitatea lui si cere ca palestinienii si tarile arabe sa recunoasca Israeulul ca pe un stat evreu.

Netanyahu a decis sa accelereze colonizarea in Cisiordania ocupata, precum si in partea de est a Ierusalimului, inaintea unui eventual 'moratoriu' de mai multe luni, destinat sa calmeze ingrijorarea comunitatii internationale, in frunte cu SUA, care pretinde concesii majore pentru a permite o relansare a negocierilor cu palestinienii.