Numeroase personalitati ale vietii publice americane i-au adus sambata un ultim omagiu lui Edward "Ted" Kennedy, patriarhul celei mai celebre familii politice americane, in cadrul unei slujbe care a avut loc la Boston, relateaza AFP.

O multime imensa a sfidat ploaia si vantul pentru a se aduna in biserica catolica din Boston.

Sicriul, acoperit cu drapelul american, a fost transportat in biserica de o garda de onoare.

"Ne-a invatat ca putem supravietui chiar si celor mai grele pierderi", a declarat fiul sau, Ted Junior. "Nu a fost perfect, departe de asta, dar tatal meu credea in mantuire si nu s-a predat niciodata, nu a incetat niciodata sa incerce sa corecteze defectele, fie ale sale, fie ale noastre".

Violoncelistul Yo-Yo Ma si tenorul Placido Domingo au interpretat mai multe piese muzicale, urmate de discursul presedintelui Barack Obama dedicat prietenului si mentorului sau, care l-a sustinut in timpul campaniei pentru Casa Alba de anul trecut.

Lumea isi va aminti de Edward Kennedy ca de un "campion al celor dezmosteniti, sufletul Partidului Democrat si Leul Senatului Statelor Unite", a spus Obama, care l-a caracterizat pe Ted ca fiind "cel mai mare legiuitor al epocii noastre".

Fostii presedinti George W. Bush, Bill Clinton si Jimmy Carter, dar si actorul Jack Nicholson s-au numarat printre personalitatile prezente la slujba de inmormantare.

Ramasitele lui Ted Kennedy urmeaza a fi transportate la Washington, pentru a fi inhumate la cimitirul national Arlington, alaturi de fratii sai, presedintele John F. Kennedy, asasinat in 1963, si Robert Kennedy, ucis in 1968.

Ted Kennedy a decedat marti, la varsta de 77 de ani, in urma unui cancer la creier.

Chiar daca multi americani nu i-au impartasit ideile politice, moartea senatorului reprezinta un eveniment national care pune capat unei jumatati de secol in cadrul careia familia Kennedy si-a pus amprenta asupra Partidului Democrat.

Incredibilul succes al familiei Kennedy pe scena politica, dar si tragediile pe care le-a traversat, au conferit un statul unic acestui 'clan', pe care unii il compara cu cel al unei familii regale.

Multi se asteptau ca Ted Kennedy, cel mai tanar dintre frati, sa urmeze cariera lui John si Robert. Dar ambitiile pentru Casa Alba au fost stopate de scandaluri, de problemele cu alcoolul si de divort.