Marc Aubriere, un consilier francez pe probleme de securitate a fost tinut ostatic in Somalia mai mult de o luna. Acesta a reusit sa evadeze dupa ce rapitorii sai, membri ai unui grup extremist islamic, nu au incuiat bine lacatul de la celula sa. Acesta a reusit sa iasa din celula si a trecut in liniste, descult, pe langa garzile care dormeau, scrie The New York Times.

Astfel, Aubriere a iesit pe strazile din Mogadishu, unul dintre cele mai periculoase orase din lume, unde un barbat alb singur ar fi atras cu siguranta atentia talharilor si a extremistilor religiosi. "A fost ca si cum ma aflam intr-o inchisoare plasata in interiorul unei alte inchisori si al unei alte inchisori" a declarat francezul. Desi s-a tras de mai multe ori in directia sa, Aubriere a reusit sa ajunga la palatul prezidential, redobandindu-si astfel libertatea.

Francezul in varsta de 40 de ani si-a spus povestea, miercuri, in cadrul unui interviu, la o baza militara darapanata a Uniunii Africane, in timp ce astepta un avion pentru a se intoarce la Paris. Marc Aubriere si un coleg de-al sau, care se afla inca in captivitate, fusesera trimisi de guvernul francez in Somalia pentru a instrui fortele militare somaleze. Cei doi au fost rapiti pe 14 iulie de membrii corupti ai fortelor de ordine care simpatizau cu insurgentii.

Aubriere a povestit ca a fost tratat cu respect de rapitorii sai, care nu l-au lovit si i-au dat intotdeauna destula mancare si apa. In celula sa, francezul a mancat bine, a facut exercitii fizice si chiar a citit o carte.