Seful Federal Reserve, Ben Bernanke, a declarat ca redresarea economiei americane va dura o perioada, insa lectiile invatate in timpul crizei vor fi benefice pentru America, informeaza CNNMoney. "Economia va fi mai puternica", a declarat Bernanke, in cadrul unei intalniri avute duminica cu locuitorii din Kansas City (Missouri) si moderata de ziaristul Jim Lehrer de la canalul PBS.

Iata cateva dintre cele mai importante declaratii facute de Ben Bernanke:

  • lectiile invatate in urma recesiunii si a crizei financiare vor ajuta ca economia sa fie mai puternica decat a fost inainte de criza;
  • partea buna din toate aceste lucruri este aceea ca oamenii au inceput sa economiseasca mai mult, din momentul in care au vazut ce se intampla cu investitiile lor in 401(k) (n.red. planurile de pensionare);
  • oamenii au adoptat obiceiuri pozitive, asa incat nu doar ca ne vom reveni, insa economia va fi mai puternica decat a fost inainte de inceputul crizei;
  • supraveghetorii din partea Guvernului lucreaza in prezent pentru a se asigura ca o astfel de criza nu se va mai repeta vreodata, prin reglementarea politicii "prea mare pentru a cadea" si prin presiunile asupra Congresului sa voteze o reforma a finantelor;
  • nu cred ca vom elimina vreodata complet crizele financiare, insa exista mijloace pentru a ne asigura ca una atata de severa ca aceasta sa nu se mai repete;
  • trebuie sa avem un consiliu sau un grup de supraveghetori care sa se uite la sistemul financiar ca la un intreg si sa observe lacunele;
  • in cazul falimentului unei institutii financiare nebancare, lichidati-o, lasati-o sa cada, insa asigurati-va ca sistemul financiar in intregimea lui nu va cadea odata cu ea;
  • desi aceasta este cea mai grava recesiune de la Marea Depresiune, la fel ca si alte crize, si aceasta se va termina;
  • economia arata semne de ameliorare, insa redresarea va fi graduala;
  • Produsul Intern Brut va creste probabil pana la sfarsitul acestui an si inceputul anului 2010, insa cresterea pietei muncii va intarzia. Somajul va ajunge la peste 10%, inainte de a scadea in a doua jumatate a anului viitor;
  • in ceea ce priveste decizia Fed de a recompensa atitudinea iresponsabila a bancilor prin salvarea institutiilor financiare, nu am avut de ales;
  • nimic nu m-a tulburat mai mult decat faptul ca a trebuit sa intervin in cateva cazuri in care pariurile periculoase au amenintat sa doboare intreg sistemul financiar. Dar nu voi fi presedintele Federal Reserve care sa se afle la conducere in timpul celei de-a Doua Depresiuni;
  • Fed merita sa fie criticata in ceea ce priveste reglementarea creditelor subprime. Am intarziat in rezolvarea problemei creditelor subprime. Am pus la punct un set de reguli care se aplica tuturor creditorilor si sper ca asta sa rezolve problemele, insa aceste reguli nu au fost gandite mai devreme;
  • politica trebuie sa ramana departe de Fed, pentru a ne asigura ca inflatia si stabilitatea financiara raman in echilibru. Este foarte important ca Fed sa-si mentina independenta - este foarte important pentru stabilitatea economiei.