Politia federala canadiana investigheaza disparitia unor lingouri de aur si alte metale pretioase din seifurile Monetariei Regale a Canadei, a anuntat marti guvernul de la Ottawa, citat de AFP. In urma unui audit extern, s-a constatat ca institutia a "pierdut urma" unei cantitati neprecizate de metale pretioase, pe care presa o estimeaza la peste 10 milioane de dolari canadieni.

Opozitia acuza guvernul de incompetenta: "Cum este posibil sa pierdem zeci de milioane de dolari in aur si nimeni sa nu se sesizeze pana la constatarile contabililor?", s-a intrebat retoric democratul Thomas Mulcair. "Daca nu sunt capabili nici sa tina aurul la Monetarie, ce stiu sa faca? Vorbim despre mai mult decat simple nereguli contabile", a adaugat el. "Nu chemi politia sa-ti arate ca ai o problema de contabilitate."

Monetaria Regala a Canadei produce anual peste un miliard de monede in uzina din Winnipeg. Societatea este frecvent verificata pentru a se asigura transparenta activitatilor sale, "ceea ce face camerele sale cu atat mai sigure", precizeaza site-ul MRC.