Presedintele rus Dmitri Medvedev a comparat sambata eforturile comune pentru combaterea crizei economice mondiale cu lupta impotriva fascismului in cel de-al Doilea Razboi Mondial, relateaza AFP.

"Gandindu-ma la istoria secolului al XX-lea, am incercat sa gasesc o situatie in care civilizatia s-a unit pentru a face fata problemelor comune si m-am gandit la lupta impotriva dusmanului in cel de-al Doilea Razboi Mondial", a declarat Medvedev.

"Acest lucru demonstreaza ca suntem hotarati sa facem fata crizei, iar aceasta da o nota de optimism", a adaugat presedintele rus, la Forumul Economic International de la Sankt-Petersburg.

Rusia este foarte afectata de criza economica si financiara mondiala, in special din cauza scaderii pretului petrolului - principalul produs de export al tarii.