Cativa dintre pasagerii norocosi au declarat ca senzatia de usurare este pusa in umbra de sentimentul pierderii imense pe care il simt fata de cei morti in urma prabusirii avionului.
"Este miraculos dar si trist in acelasi timp", a declarat Amina Benouargha-Jaffiol, care a incercat in van sa se imbarce in avion duminica seara. "Desigur, ma simt norocoasa la un anumit nivel, insa simt si o tristete enorma pentru cei care au murit", a declarat femeia, care a apelat la un prieten diplomat sa o ajute, pe ea si pe sotul sau, sa urce la bordul avionului, fara succes insa.
Un alt pasager, marinarul sloven Andrej Aplinc, a reusit sa scape dupa ce a ajuns mai repede la aeroport, deoarece taximetristul brazilian se grabea sa vada un meci de fotbal. Barbatul in varsta de 39 de ani s-a imbarcat intr-un avion Air France care a decolat la ora 4 p.m. din Rio de Janeiro, mai repede cu cinci ore fata de cursa 447. "Sunt atat de bucuros ca am zburat mai repede", a declarat Aplinc, aflat la casa sa din Radelj Ob Dravi (Slovenia).
Brazilianul Gustavo Ciriaco trebuia sa plece cu zborul de la ora 4 p.m., insa a ajuns tarziu la aeroport. Coregraful brazilian, care mergea in Europa si avea o conexiune de zbor la Paris, a reusit intr-un final sa-i convinga pe reprezentantii Air France sa plece la timp, altfel ar fi trebuit sa se imbarce in cursa 447.
"Sindromul supravietuitorilor"
"Supravietuitorii de acest fel au deseori nevoie de consiliere psihologica", a declarat Guillaume Denoix de Saint-Marc, al carui tata s-a numarat printre cei 170 de oameni ucisi in 1989 cand teroristii libieni au aruncat in aer avionul DC-10 al companiei UTA. "Ei pot avea probleme psihologice mari. Am intalnit o multime de astfel de oameni", a declarat barbatul, care conduce o asociatie ce ajuta victimele dezastrelor aeriene. Denoix de Saint-Marc a mentionat cazul unor piloti si insotitori de bord care zburasera cu aparate DC-10 si care, dupa atentatul din 1989, au renuntat la cariere "din cauza problemelor psihologice mari si a alcoolismului".
Psihiatrul Ronan Orio a precizat ca aceste traume se numesc "sindromul supravietuitorilor", fiind caracteristice unor situatii de lupta sau de criza: cei care supravietuiesc se simt ca si cum ar si-ar abandonat colegii de suferinta. Orio a recomandat insa ca astfel de traume sa fie vazute intr-o lumina pozitiva: "Oamenii care se imbarca intr-un avion si au o noua sansa, castiga la loto. Ei au dreptul sa continue unde ceilalti au murit".
Dupa ce nu au reusit sa se imbarce in avion, Benouargha-Jaffiol si sotul sau au parasit aeroportul si s-au intors atunci cand aparatul fusese deja dat disparut. "Acest gen de tragedie ar trebui sa ne dea tuturor o lectie de umilinta si umanism. Nimeni nu traieste vesnic. Adesea uitam acest lucru", a spus femeia.

































deci s-a prabusit sau nu? sau daca nu vedem inseamna ca nu exista?
Daca a plecat din Brazilia si nu a ajuns in Franta dupa 4 zile, cu mesaje automate de "sisteme nefunctionale" si "cadere libera", din pacate nu mai pluteste altundeva decat in imaginatia naivilor.
Tu ce parere ai, Andrei? Continuam sa speram ca va ateriza la Paris sau consideram ca s-a prabusit undeva?
in fine...
"sindromul supravietuitorului" este din cate stiu eu la persoane care au trait dezaastrul, dar au supravietuit, nu la cele care l-au ratat din diverse motive...
Pe de alta parte, mi se pare nepotrivita "reclama" pe care si-o face familia dr. Jaffiol, in toata presa lumii.
Dupa o logica simpla :
in avion erau 228 de persoane (cu copii si echipaj cu tot)
capacitatea minimala a lui A330-200 este de 253 PASAGERI
http://fr.wikipedia.org/wiki/Airbus_A330
(vezi Caracteristici tehnice)
asa ca mai erau disponibile cel putin 25 de locuri, chiar daca NU scadem din 253 un mic numar de membri ai echipajului ...
Cum de n-au avut loc dr. Jaffiol si sotia, la bord, cu toate interventiile la consulat, Air France, etc. ?
Nu trag concluzii, nici nu astept raspuns.
Lasa wikipedia si mai cugeta si tu inainte sa scoti ceva din tastatura.
Mare pacat de cei decedati, o mare tragedie.