Fostul vicepresedinte american Dick Cheney a confundat numele presedintelui american Barack Obama cu cel al celui mai cautat terorist de pe planeta - Osama bin Laden, intr-un discurs sustinut luni la Clubul National al Presei.

Intrebat de reporter de ce administratia Bush nu a reusit sa-l prinda pe liderul al-Qaeda, Cheney a afirmat ca, cel mai probabil, bin Laden se ascunde "sub pamant" si este foarte circumspect in folosirea mijloacelor electronice de comunicatii.

"Ne-ar fi placut sa-l capturam, dar nu am reusit. Hm, sunt sigur ca si oamenii lui Obama simt acelasi lucru".

Ulterior, pe parcursul imaginilor difuzate de C-SPAN, Cheney persista in greseala.

"Lucrul cel mai important este ca eu nu cred ca (bin Laden, n.r.) mai poate avea un impact important in conducerea organizatiei", a explicat el, "pentru ca legatura dintre Obama si oamenii aflati in subordinea sa este destul de fragila".

"Nu cred ca mai are capacitatea de a face atat de mult rau cum a avut la un moment dat", a mai spus Cheney, referindu-se la atentatele din 11 septembrie.

"Continuam vanatoarea", a incheiat el.