La summitul UE-Rusia, de la Habarovsk, Rusia a atras atentia partenerilor europeni asupra faptului ca Romania trebuie convinsa sa renunta la a se mai amesteca in treburile interne ale Moldovei vecine, informeaza ITAR-TASS, citata de Vzgliad.

"Rusia a atras atentia asupra necesitatii de a insista pe langa Romania, pentru ca aceasta sa renunte sa mai exercite presiuni politice asupra Moldovei, recunoscand, odata pentru totdeauna, independenta ei", a declarat ministrul adjunct de Externe, Aleksandr Grusko.

Rusia, avocatul puterii comuniste de la Chisinau

Moscova a jucat rol de avocat al Chisinaului in dialogul cu Bruxelles, scrie Nezavisimaia gazeta, scriind ca relatiile dintre Moldova si Romania au intrat intr-un impas din care fara intermediari partile nu reusesc sa iasa singure. Cel putin, noteaza cotidianul citat, asa reiese din declaratia MAE moldovean, care zilele trecute a cerut UE sa-i apere pe moldoveni de „politica agresiva a Romaniei”, care incearca sa obtina alipirea Moldovei.

In dialogul cu Bruxelles, Moscova s-a ridicat de partea Moldovei. Au mai existat si pana acum tensiuni in relatiile dintre Moldova si Romania, incordare generata de declaratiile inaltilor functionari de la Bucuresti, inclusiv ale presedintelui tarii, privind necesitatea unirii celor doua state vecine, ceea ce ar insemna lichidarea statului moldovean.

Dar in luna mai schimbul de replici s-a transformat intr-o adevarata batalie, finalizata cu introducerea regimului de vize pentru romanii care doresc sa intre in Moldova, si cu rechemarea reciproca a ambasadorilor. S-au intamplat toate astea dupa alegerile parlamentare din 5 mai, castigate de comunistii moldoveni. Opozitia a iesit in strada si nici pana acum nu este de acord cu rezulatul votului, afirmand ca a fost falsificat.

Voronin se confrunta acasa cu o criza dintre cele mai profunde, agravata de reducerea aproape la jumatate a veniturilor incasate de buget de la cei care lucreaza peste hotarele tarii. Voronin are, prin urmare, nevoie de un dusman in persoana politicienilor romani, in spinarea carora pot fi aruncate toate necazurile. Mai ales ca nu sunt excluse alegeri anticipate: in campania electorala, cartea romana ar putea deveni asul din maneca.

In ceea ce priveste pozitia Rusiei, care si-a asumat rol de aparator al Chisinaului, ea „nu-l sustine pe Voronin, asa cum afirma foarte multi”, spune Barbarosie. „Mai degraba, Rusia face propriile ei jocuri”, explica politologul, precizand ca obiectivul Moscovei rezida in pastrarea sferelor de influenta, tentativa de a opri la granitele Moldovei procesul de extindere a NATO.