Senatul de la Washington a eliminat miercuri, dintr-o lege privind cheltuielile de razboi, fondurile necesare pentru inchiderea inchisorii de la Guantanamo Bay, informeaza CNN. Decizia senatorilor reprezinta un obstacol in eforturile presedintelui Barack Obama de a inchide centrul de detentie pana la inceputul anului viitor.

Cu 90 de voturi "pentru" si sase "impotriva", Senatul a aprobat un amendament care prevede nu doar blocarea fondurilor suplimentare ce urmau sa fie folosite la inchiderea inchisorii si mutarea detinutilor pe teritoriu american, dar precizeaza ca niciun alt ban sa nu fie redirectionat pentru aceste scopuri.

Senatorul democrat Dan Inouye (Hawaii) a declarat ca decizia de a nu oferi cele 80 de milioane de dolari necesari la inchiderea centrului de detentie nu reprezinta o respingere a politicilor Casei Albe, ci "un semnal de alarma" si a cerut Administratiei "sa puna la punct un plan care poate castiga sprijinul poporului american si al Congresului".

La doua zile de la preluarea functiei de presedinte, Obama a semnat ordinul prin care inchisoarea de la Guantanamo Bay va fi inchisa in decurs de un an. Obama a cerut Pentagonului sa respecte prevederile Conventiei de la Geneva legate de prizonierii de razboi si i-a cerut secretarului Apararii, Robert Gates, sa revizuiasca, in 30 de zile, conditiile de la baza navala pentru a se asigura ca prizonierii sunt tratati in mod corespunzator.

Organizatiile pentru apararea drepturilor omului au acuzat Statele Unite ca inchisoarea de la Guantanamo Bay, unde multi detinuti au fost incarcerati pentru ani de zile fara sa fie judecati, nu respecta standardele legale minime. Administratia Bush a sustinut ca inchisoarea era necesara pentru detentia suspectilor de terorism si sa-i impiedice pe acestia sa profite de protectia legala pe care ar fi avut-o in Statele Unite.

In acest moment, la Guantanamo se afla inchise circa 245 de persoane.