Un hotel din Austria a refuzat sa cazeze o familie de evrei ortodocsi, suscitand un val de indignare, anunta presa locala, citata de AFP. Noul incident vine pe fondul unei recrudescente a manifestarilor cu caracter antisemit din aceasta tara.

Evreii, care locuiesc in Viena, au incercat sa-si rezerve o camera pentru a-si petrece vacanta la Serfaus (vest), in Tirol, dar raspunsul primit prin mail i-a lasat fara replica: "Nu mai cazam clienti evrei din cauza experientelor neplacute pe care le-am avut cu acestia", scrie cotidianul regional Tyroler Tageszeitung.

Incidentul a fost condamnat de comunitatea evreiasca din Tirol, precum si de primarul comunei, Georg Mangott, care au denuntat acest comportament drept inacceptabil.

Un alt incident antisemit care a marcat Austria recent: activisti nazisti cu cagule au perturbat sambata ceremonia de comemorare a eliberarii lagarului nazist de concetrare de la Mauthausen, scandand "Heil Hitler" si salutand fostii deportati francezi si italieni cu binecunoscutul salut nazist.

Parchetul vienez a fost sesizat, de asemenea, de prezenta unui afis controversat care apartinea unui partid de extrema dreapta din Austria, FPÖ, si care proclama: "Occidentul in mainile crestinilor".