Papa Benedict al XVI-lea incepe o vizita de o saptamana in Orientul Mijlociu

de A.N.     HotNews.ro
Vineri, 8 mai 2009, 10:17 Actualitate | Internaţional

Papa Benedict al XVI-lea incepe, vineri, o vizita de o saptamana in Israel, teritoriile palestiniene si Iordania, "un pelerinaj in cursul caruia se va ruga pentru unitatea si pacea Orientului Mijlociu", informeaza CNN. Acesta este prima vizita papala in zona dupa turneul efectuat, in 2000, de fostul Suveran Pontif, Papa Ioan Paul al II-lea.

Papa va ajunge vineri in Iordania, unde se va intalni cu lideri religiosi musulmani. Luni, Suveranul Pontif va zbura la Ierusalim, vizita sa incluzand si o deplasare la Bethleem.

Vizita Suveranului Pontif intervine intr-un moment tensionat in relatiile dintre Vatican si Ierusalim. La sfarsitul lunii ianuarie, Papa Benedict al XVI-lea a revocat excomunicarea a 4 episcopi schismatici, printre care si Richard Williamson, care a declarat intr-un interviu ca nu crede in existenta camerelor de gazare si a pus sub semnul intrebarii moartea a sase milioane de evrei in lagarele de concentrare naziste.

Decizia Suveranului Pontif a provocat reactii dintre cele mai puternice in mai multe tari, inclusiv in Israel.

Papa Benedict s-a intalnit ulterior cu lideri evrei pentru a incerca sa imbunatateasca relatiile si a declarat ca Biserica Romano-Catolica este "profund si irevocabil hotarata" sa nu accepte anti-semitismul. De asemenea el a criticat negarea Holocaustului si a numit-o "intolerabila si inacceptabila", in special pentru cler, si a spus ca ar trebui sa fie "clar pentru toata lumea" faptul ca Holocaustul a fost o "crima impotriva lui Dumnezeu si a umanitatii".


Un rabin i-a cerut Papei sa mearga fara cruce la Zidul Plangerii

Pe de alta parte, rabinul Shmuel Rabinovitch i-a cerut recent Suveranului Pontif sa mearga fara cruce in vizita la Zidul Plangerii, cel mai venerat loc al iudaismului.

Asteptat la Ierusalim pe 12 mai, Papa Benedict al XVI-lea poarta cruce in toate aparitiile publice. Rabinul Shmuel Rabinovitch considera insa ca la Zidul Plangerii nu trebuie permis accesul cu insemne religioase, fie ele crestine, iudaice, musulmane samd.

Wadie Abunassar, purtatorul de cuvant ce are in grija vizita Papei, a replicat ca acesta nu va renunta la insemnul crestin. "Nu mi-l pot imagina pe Sfantul Parinte dandu-si jos crucea", a spus Abunassar.

Jerusalem Post mentioneaza ca Papa Ioan Paul al II-lea a fost lasat sa poarte crucea in timpul vizitei sale din 2000 pe Pamantul Sfant.


Citeste mai multe despre   






















334 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    haideee (Vineri, 8 mai 2009, 22:46)

    chris [anonim]

    rabinii astia si-au luat nasul la purtare, cum sa renunte papa la insemnele religioase doar asa ca acolo e zidul ala, darama-s-ar sa se darame
    • 0 (0 voturi)    
      Zidul "ala"... (Sâmbătă, 9 mai 2009, 11:45)

      Corneliu [anonim] i-a raspuns lui chris

      ...este acolo cu mult inainte de aparitia crestinismului.
      Si cum ti-ai inchipui ca ar putea apare un rabin la Vatican cu sulurile de Tora in bratze si cu steaua lui David (anterioare crucii cu cel putin o mie de ani)?
      Credinta Papei, ca si a oricarui crestin nu consta in purtarea crucii. Vai de capul ei de credinta daca s-ar rezuma la simboluri.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri