Cardinalul Bagnasco, presedintele Conferintei episcopale italiene (CEI), a prezentat oficial acest proiect, intitulat "Imprumutul sperantei", realizat cu sustinerea Asociatiei bancilor italiene (ABI).
Familiie care au trei copii sau un copil handicapat si care nu au niciun venit vor putea primi un credit de 500 de euro pe luna, pe o perioada de maxim doi ani. Imprumutul va fi rambursat in momentul in care unul dintre cei doi parinti va reusi sa se angajeze, in maxim cinci ani.
Pentru a sustine acest program, Biserica si-a propus sa stranga 30 de milioane de euro in cadrul unei "chete exceptionale" care va avea loc in biserici duminica, 31 mai. ABI va pune la dispozitia saracilor suma de 180 de milioane de euro in urmatorii trei ani. De acest proiect ar putea beneficia intre 20.000 si 30.000 de familii.
Cardinalul Bagnasco a subliniat ca Biserica nu isi propune sa se transforme intr-o banca, initiativa inscriindu-se in traditia "practicilor istorice, unde cel mai semnificativ exemplu este cel al Sfantului Paul, care organiza chete pentru saracii Ierusalimului".
Pentru a profita de aceste fonduri, candidatii se vor adresa preotului paroh, care ii va pune in contact cu banca.
Durata de asteptare nu ar trebui sa depaseasca trei saptamani. Persoanele care traiesc impreuna, dar nu sunt casatorite, nu vor avea dreptul sa participe la acest program.
Teoretic, nu este nevoie sa fii catolic pentru a primi un credit.














Daca biserica e un lucru sfant, de ce nu acorda imprumuturi fara dobanda?!
S-au gasit cum sa-si mareasca avutiile pe spinarea oamenilor nevoiasi.
RUSINE!
Biserica in schimb si-a dat arama pe fata.
De fapt cred ca mai degraba bisericile au cam ramas fara contribuabili, asa ca se gandesc sa investeasca banii pe care ii mai au sa nu se trezeasca lefteri.
Apropos,stiati ca la Brasov primaria locala in colaborare cu o firma de salubritate a protejat containerele de gunoi cu garduri de sarma... ca sa impiedice intrarea celor care cauta ceva resturi de mancare sau obiecte care pot fi reutilizate?Accesul in perimetrele respective se face doar dupa ce locatarii descuie si intra cu gunoiul in zona interzisa celor saraci!
Eu nu prea am vazut sa-i alunge din curtea bisericilor, daca tu ai vazut te cred totusi.
Daca i-ar lasa ati spune ca e ilegal sa-i lase sa cerseasca.
ii trimit si eu pe tiganii mei sa mai cerseasca pentru mine iar apoi ii las sa mai cotrobaiasca prin gunoaie ca doar nu le dau eu bani...
Ca prostii astia de romani ne dau si ne cred..ha ha,ha...
Ca noi crestini suntem si beserica si popii sunt de-ai nostri. Da ce, ei nu fura cum pot si ei?
De ce sa nu ne lase si pe noi? Isi mai spala si ei pacatele..
Ca doar beserica este doar pentru babe si mosi (si pentru tine, hi). Aia de dau la clape si tinerii ne ocolesc si pe noi si beserica cand ne vad acolo.
Da ce nevoie are beserica de tineri si d-aia cu barba si ochelari?
Cei care mananca din gunoaie (homelesii si caini maidanezi) se transforma in focare de infectie pentru cei din jur.
Plus ca rascolesc tot continutul tomberoanelor, si il imprastie pe cativa metri in jur -- cu mirosurile aferente, care-s probabil foarte "sanatoase".
Si mie mi-e mila de cei care n-au ce minca, dar solutia nu e sa manance chestii infecte din gunoi. Eu le dau 5 lei sa-si ia o paine si sa nu mai scormoneasca in gunoi -- poti si tu sa le dai. Sau putem sa sprijinim cantinele saracilor din oras....
De ce nu doneaza banii stransi in urma chetei ?
Ia de la mine sa-ti dea tie si tu sa dai inapoi mai mult, care apoi sa-l dea la altul si asa mai departe...
Prin comentarii ca cele de mai sus aratati ca nu intelegeti societatea in care traiti si credeti ca trebuie sa primiti de-a moaca orice.
La fel ca la revolutie, primirea in UE...
Eu cred ca este o initiativa curajoasa si care ar merita incercata si la noi.
Dar este imposibil BOR linge si fura prin mijloace ascunse si pozeaza in aparator al victimelor lasand liber accesul cersetorilor, ocupand spatii de joaca ale copiilor in orase, raspandind teama si lipsa de initiativa.
Niste boase le-ar trebui popilor romani ca sa ajunga la nivelul de intelegere a societatii similar celor din vest.
Stii ce inseamna asta? Inseamna ca banii aia ma astept sa ajunga la saraci FARA DOBANDA SI NERAMBURSABILI.
Nu sa se foloseasca cineva de ei sa ii bage mai tare la fund pe nevoiasi!
"nivelul de intelegere a societatii similar celor din vest". Cand zici asta sper ca ai in vedere si cruciadele si inchizitia, nu?
Nivelul de intelegere al popilor vestici e clar unde a ajuns: si-au dat seama ca pot face si ei ce fac bancile. Cam atat i-a dus mintea.
IN REALITATE totul pute de la o posta!
o alta specificare: nu doar teoretic pot sa aiba acces la credit si ce-i care nu sunt catolici ci si practic. in documentul semnat de ABI (Asociatia Bancherilor din Italia) di CEI (Conferinta Episcopala Italian) nu se face nici o referire la confesiunea celui care inainteaza cererea.
oricum sunt unele lucruri inca putin clare si ar putea sa si puta nu peste foarte multa vreme.
daca prin cheta pe care o face Biserica Catolica Italiana pe 31 mai nu se strang 30 milioane de euro de unde o sa intregeasca fondul de garanzie pana la suma propusa?Adica 30 milioane.
ce e relevant din toata afacerea asta - impresia ca pe ultimul loc ajunge tot saracul. Biserica face un gest laudabil desi cu multe incognite procedurale iar ABI conduce sinfonia. In acord scrie ca ABI daca dupa toate verificarile si trierile facute de Biserica considera ca o persoana nu corespunde cererilor formulate de ei tot mecanismul pica. ABI are ultimul cuvant in toata tarasenmia asta. Si tot ABI e singura care castiga; sigur nu cu o dobanda de 9%; la ora actuala asta e dobanda practicata de bancile italiene. Toate bune
Biserica sta oricum pe un munte de bani.
Daca iau ei de la banci si dau mai ieftin inseamna ca-s prosti, ca ar avea de unde sa dea de la ei.
Sa nu priviti Biserica altfel decat o institutie a statului care va minte si are buget.
Atata doar ca o face spunandu-va cea mai veche poveste din lume.
Important! NU ATAC CEEA CE PREDICA BISERICA! Atac modul si mai ales felul in care ea a pervertit sensul divinitatii pentru a-si servi clientela - elitele.
Nu cred ca divinitatea vrea sa avem capul plecat, ci sa fi demni si creativi.
Pentru cei care nu vor putea inapoia creditul, banii vor fi dati din colecta Bisericii.
Documentul oficial:
http://www.chiesacattolica.it/cci_new/news_images/2009-05/06/Prestitodellasperanza.pdf
Am citit multe critici, dar nici o propunere concreta pentru tara noastra, mai ales ca in Romania fiind mai multi saraci, nevoie de solidaritate este mai mare.
Mai caut si un loc de munca pentru sot si pt. baiat ,in strainatate /Poate este cineva care poate oferi /
VA MULTUMESC si DUMNEZEU sa va binecuvinteze //MA puteti contacta pe e-mail carmen_rahella67@yahoo.com
fie si cu dobanda va rog sa trimiteti un raspuns
As vrea sa vindem noi casa caci daca neo ia banca o vinde la suma care este creditul /VA ROG DIN SUFLET DACA MA PUTETI AJUTA <ASTEPT UN RASPUNS URGENT