Ministrul de Interne al Ucrainei, Yuri Lutsenko, a petrecut o jumatate de zi la o sectie de politie a aeroportului din Frankfurt, dupa ce acesta, impreuna cu alti membri ai delegatiei sale, au fost retinuti pentru ca se aflau in stare avansata de ebrietate, relateaza agentia ucraineana Unian, care citeaza presa germana.

Potrivit publicatiei germane Bild, capitanul aeronavei a refuzat sa decoleze avand la bord pasageri sub influenta bauturilor alcoolice, lucru ce l-a deranjat pe Lutsenko, care "a inceput sa tipe si sa arunce cu telefonul mobil".

Politia a fost nevoita sa intervina si sa-i retina pe pasagerii beti, printre care si fiul ministrului, Alexander, in varsta de 19 ani. Acesta a opus rezistenta si a fost incatusat, sustine sursa citata.

Politia din Frankfurt a confirmat pentru Deutsche Welle ca ministrul ucrainean este cel implicat in incidentul care a avut loc luni. "Delictul a fost inregistrat si toate masurile procedurale ce se impun vor fi aplicate", a declarat presei un purtator de cuvant al politiei din Frankfurt.

In acelasi timp, Ministerul de Interne din Ucraina a respins acuzatiile din presa occidentala potrivit carora ministrul Yuri Lutsenko si membrii delegatiei sale s-au comportat necorespunzator la aeroportul din Frankfurt, Germania.

Potrivit informatiilor comunicate de minister, oficialii ucraineni au fost retinuti in data de 4 mai, pe aeroportul din Frankfurt, in timpul procedurilor de verificare a documentelor si au pierdut zborul, dupa ce echipajul avionului a refuzat imbarcarea acestora. Delegatia a decis apoi sa ia urmatorul zbor. "Nu a fost niciun conflict legat de alcool si nici nu s-au utilizat catuse", sustine institutia ucraineana.