Premierul italian, Silvio Berlusconi, a fost atacat de sotia sa, Veronica Lario, care sufera din cauza fascinatiei pe care acesta o resimte in fata tinerelor femei, indeosebi a celor implicate in politica si care vor candida vara aceasta la alegerile europarlamentare. "Prezenta unor femei frumoase in politica nu este nici defect, nici calitate. Dar se remarca imprudenta si lipsa de retinere a puterii, ce aduce atingere credibilitatii tuturor femeilor si mai ales celor care mereu au fost in prima linie pentru a-si apara dreptul", a spus Veronica Lario, sotia lui Berlusconi, intr-un mesaj adresat presei italiene.

"Vreau sa fiu clara ca eu si copiii suntem victimele si nu complici in aceasta situatie. Trebuie sa suportam, iar acest lucru ne face sa suferim", a aratat Veronica Lario. "Cineva a scris ca toate aceste candidaturi ale unor tinere frumoase nu reprezinta decat un divertisment in plus al imparatului Berlusconi. Impartasesc aceasta opinie", a mai spus sotia presedintelui, care nu apare aproape niciodata alaturi de acesta.

De 27 de ani sotia premierului, Veronica a tinut sa precizeze ca Silvio a mers duminica seara la Napoli intr-o discoteca pentru aniversarea majoratului unei tinere membre a partidului. "Nu imi amintesc sa fi fost prezent la majoratul vreunuia dintre fiii nostri".

Afirmatiile doamnei Lario vin dupa ce in presa au aparut informatii potrivit carora partidul lui Berlusconi ar prezenta pentru europene o actrita de televiziune si o fosta candidata la Miss Italia. "Foarte clar, este vorba despre o manevra a presei de stanga", a spus presedintele italian. "Daca sotia mea a crezut ziarele, imi pare rau. Este victima unei manipulari."

Femeile din opozitie au folosit ocazia pentru a aduce critici similare: Anna Paol Concia, deputata a Partidului Democrat, a declarat: "Inca o data, atitudinea lui Berlusconi este o palma pentru femei, care confera o imagine negativa Italiei". Recent, deputata a depus o plangere la Curtea Europeana de la Strasbourg impotriva lui Berlusconi pentru "declaratii sexiste".

Nu este pentru prima data cand Veronica Lario isi exprima public dezaprobarea pentru actele sotului, presupuse sau nu. In urma cu doi ani, ea l-a criticat cand acesta i-a declarat unei tinere actrite intr-o emisiune televizata ca "ar lua-o de nevasta daca ar putea".