Rusia va concedia in acest an 35.000 de ofiteri, ca parte a unei reforme militare de amploare, a anuntat unul dintre oficialii Ministerului Apararii, Nikolai Pankov, citat de ITAR-Tass.

In luna octombrie a anului trecut, ministrul Apararii, Anatoli Serdyukov, a anuntat disponibilizarea a 200.000-355.000 de ofiteri pana in 2012.

Reformele, care urmaresc reducerea numarului de soldati pana la un milion, au fost criticate de mai multi generali. Unii dintre acestia au fost concediati de Ministerul Apararii.