Oficialii irakieni au anuntat ca vor oferi spre inchiriere vila pe care fostul dictator Saddam Hussein a detinut-o pe Riviera franceza, informeaza AFP. Decizia de a inchiria cladirea aflata in Cannes a fost luata ca urmare a crizei economice globale si a scaderii preturilor de pe piata imobiliara.

"Consiliul de Ministri a decis sa anuleze o hotarare anterioara, care prevedea vanzarea casei, si sa-i ofere Ministerului Afacerilor Externe autoritatea de a inchiria cladirea si de a folosi chiria pentru intretinere", a anuntat un purtator de cuvant al guvernului irakian, Ali al-Dabbagh.

Saddam a cumparat in 1982 o vila la Cannes, pentru 18.4 milioane de dolari. De asemenea, el mai detinea pe Riviera franceza un iaht de 82 de metri, dotat cu piscina, o mica moschee si un lansator de rachete. Vasul se afla in prezent in portul din Basra, dupa ce guvernul de la Bagdad nu a reusit sa-l vanda.

Saddam, care a condus Irakul intre 1979 si 2003, a fost spanzurat in decembrie 2006.