Banca Centrala a Irlandei a anuntat vineri ca se asteapta la o scadere a produsului intern brut de 7% in 2009 si de 3% in anul urmator, relateaza AFP.

In aceste conditii, reducerea cumulata a PIB-ului intre 2008 si 2010 va "depasi 12%", precizeaza Banca centrala, calificand actuala criza drept "fara precedent".

Aceste previziuni, care figureaza in ultimul raport trimestrial publicat de "Banc Ceannais", sunt mai pesimiste decat cele ale guvernului, care a afirmat joi ca se asteapta la o scadere a PIB-ului de 6,75%.

Economia Irlandei s-a contractat deja cu 2,3% in 2008 - aceasta fiind prima recesiune inregistrata de insula din 1983. Reculul este in puternic contrast cu ratele ridicate de crestere din anii precedenti (+6% in 2007), care au atras Irlandei eticheta de "tigrul celtic".

Spania: PIB-ul scade cu 3%, somaj - 17,1%, deficit - 8,3%

Nici Banca Centrala a Spaniei nu are vesti mai bune: PIB-ul va scadea cu 3%, rata somajului va ajunge la 17,1% (cea mai mare din UE) iar deficitul bugetar se va cifra la 8,3%.

Previziunile publicate vineri sunt mult mai pesimiste decat datele anuntate de guvern in 16 ianuarie, cand estimarile vorbeau despre o contractie a PIB-ului de 1,6% si o rata a somajului de 15,9%.

Deficitul public va atinge 8,3% din PIB in 2009 si 8,7% in 2010, cu mult peste limitele maxime fixate de Pactul de stabilitate european.