„Deciziile trebuie luate acum, azi si maine. Peste doua zile va fi prea tarziu”, a declarat Nicolas Sarkozy. „Pur si simplu nu ne putem permite ca situatia sa ramana vaga. Daca nu vom stabili acum un standard minim, ne vom intoarce acasa si problema nu va mai fi rezolvata in urmatorii ani”, a intarit Angela Merkel.
Aratandu-se frustrat fata de progresul insuficient facut la negocierile cu SUA si Marea Britanie, presedintele Frantei a declarat: „Avem oportunitatea istorica de a construi o lume noua. Cand ai o asemenea ocazie, nu o ratezi. Trebuie sa fim la inaltime. Suntem dispusi sa facem compromisuri. Noi, cei din Europa, suntem familiarizati cu aceasta practica. Dar toti de la masa negocierilor trebuie sa faca la fel. Am incredere in Barack Obama. Impartasim aceleasi idealuri. Insa pozitia mea, pe aceeasi linie cu pozitia Angelei Merkel, este una de bun simt, care are sens. Nu vom renunta la ea.”
Cancelarul german a subliniat ca actuala criza economica a produs suferinte considerabile in randurile cetatenilor din intreaga lume, fara ca acestia sa fie vinovati. „Din aceasta cauza, nu ne permitem sa avem un al treilea summit, pentru ca nu am reusit sa decidem nimic la summit-ul de acum”, a concluzionat aceasta.
Cei doi sefi de stat nu au insistat asupra pachetului fiscal de stimulare a economiei, cerand delegatiilor G20 sa se concentreze asupra viitoarelor regulamente pentru institutiile financiare si piete. Intrebat daca are de gand sa-si respecte declaratia anterioara si sa paraseasca summit-ul in cazul in care nu va obtine ceea ce va dori, presedintele Frantei a replicat: „De-abia acum am ajuns. N-am de gand sa abandonez discutiile”.



















Ce plagiatori..
Bravo Sarkozy si Merkel pentru ca au adoptat o pozitie de bun simt fata de cetatenii europeni!
Articolul...cu <pun presiune>.....parca e ceva despre fotbal, nu suna bine!?