Senatorul John McCain a declarat ca doarme si plange ca un bebelus de la infrangerea sa in fata lui Barack Obama. "Dorm ca un bebelus: dorm doua ore, ma trezesc si plang, dorm iar doua ore", s-a 'plans' McCain, invitat marti seara la emisiunea lui Jay Leno, "The Tonight Show" - prima sa aparitie televizata din 4 noiembrie, relateaza AFP.

La o saptamana de la victoria lui Barack Obama, McCain pare odihnit si destul de detasat pentru a-si povesti, cu umor, esecul sau in cursa prezidentiala.

Statul Arizona, pe care McCain il reprezinta in Senat, a lansat pana acum patru candidati ghinionisti in cursa pentru Casa Alba, a povestit el.

"Arizona ar trebui sa fie singurul stat din America unde mamele nu ar trebui sa le spuna copiilor lor ca intr-o zi, cand vor fi mari, ar putea deveni presedinti!", a comentat McCain.

Ce a facut McCain in prima zi dupa alegeri? A iesit sa bea o cafea cu sotia sa, Cindy, fara a citi insa ziarele.

Infrangerea a fost dura pentru el si pentru familia sa, a recunoscut senatorul republican, salutandu-l insa pe presedintele ales Barack Obama.

Intrebat care sunt motivele infrangerii sale, John McCain a raspuns impasibil: "o problema de caracter" si a oferit asigurari ca nu poarta nicio ranchiuna nimanui.

A fi candidat la presedintia SUA "este o mare onoare pe care nu o voi uita niciodata", a declarat, simplu, John McCain.

In continuare loial vicepresedintelui propus de republicani, Sarah Palin, foarte controversata chiar in interiorul partidului din momentul infrangerii, McCain a spus ca aceasta este o persoana minunata, care apartine viitoarei generatii destinata sa conduca Partidul Republican.