Razboiul civil a izbucnit in Congo, rebelii atacand orase unul dupa altul. Sute de mii de oameni au luat calea refugiului, iar seful Castilor Albastre ale Organizatiei Natiunilor Unite, Alan Doss, a dat alarma internationala. Trupele ONU, care au tras din elicoptere asupra unitatilor generalului Laurent Nkunda, sunt depasite de situatie, marsul trupelor Tutsi continua, apropiindu-se periculos de Goma, centru-cheie al organizarii de ajutoare medicale si umanitare pentru mai bine de un milion de refugiati din regiune. Armata rebelilor este doar la 20 de km de oras.

Congolezii reproseaza trupelor ONU din zona, cu 17.000 de soldati, ca nu sunt in stare sa ii apere. Protestul a prins proportii, demonstrantii au inceput sa arunce cu pietre in masinile de teren ale Organizatiei Natiunilor Unite. Dupa declaratiile rebelilor, doua mari orase din estul Congo-ului au fost deja ocupate de rebeli, iar Goma e incercuita. Guvernul congolez n-a confirmat stirea. „Situatia e insa foarte grava”, a declarat comandantul provinciei Nord-Kivu, Delphin Kahimbi.

Potrivit Spiegel, in orasul Rutshuru, unde se adapostesc mii de refugiati, „domneste peste tot panica”, a transmis telefonic un functionar al administratiei locale, prin telefon, agentiei de presa Reuters. Centrele de ajutoare umanitare au fost deja atacate si jefuite. O reprezentanta a Medicilor fara Frontiere vorbeste de tratarea a 70 de raniti, si 30.000 de refugiati sunt incartiruiti intr-un lagar provizoriu al ONU, din Kibati, la 10 km de Goma.

Ca urmare a disperatului apel la ajutor international, ambasadorul ONU francez, Jean-Maurice Rippert, a explicat ca Franta nu are trupe dispuse la interventie si ca e necesara „o actiune internationala concertata”. In Congo stationeaza, incepand cu 1999, cea mai mare trupa de pace a ONU, de 17.000 de soldati.

Situatia momenatana din Congo e comparabila cu cea care a generat si a fost consemnata in istoria recenta drept „cel mare genocid al anilor 90”, razboiul civil din Ruanda. Inceput la 6 aprilie 1994 si terminat la milocul lunii iulie a aceluiasi an, razboiul civil dintre Comunitatea majoritara Hutu din Ruanda (a caror unealta de lucru si ulterior, de razboi, a fost palosul) si minoritatea „cerebrala” Tutsi, i-a costat pe ultimii 800.000-1.000.000 de oameni, printre care nenumarate femei si copii nevinovati. Ucigasii Hutu proveneau din randul armatei Ruandei, a gazii prezidentiale si a jandarmeriei si administratiei nationale.

Trupele ONU, la momentul respectiv, au intervenit cat au putut, in cadrul misiunii avute, apoi s-au retras, neprimind nici un fel de sustinere „de sus”. Susul era probabil dezinteresat de macelul intr-o tara fara petrol, gaze sau diamante. Era, poate, colateral interesat. Pentru lipsa lor de interventie, la momentul respectiv, Natiunile Unite si SUA, Marea Britanie si Belgia au fost puternic criticate. Frantei, i s-a reprosat chiar ca ar fi participat la faradelege.

In plus, genocidul din Ruanda a creat probleme regionale. Dupa ce „potentatii palosului”, Hutu, au fost alungati, genocidul stins si s-a constituit o noua guvernare in Ruanda, sute de mii de Hutu au migrat in estul Zairului (azi Republica Democrata Congo). Intre acestia au fost multi care au pus la cale reocuparea Ruandei. Dupa mai bine de 10 ani, o televiziune internationala a reusit sa difuzeze un film despre cumplitul masacru al minoritatii Tutsi, din 1994, in Ruanda.

Istoria se repeta acum, in Africa saraciei, a guvernelor cumparate si armelor vandute pe sange. Daca nici acum politaii lumii nu intervin in noul genocid african care se anunta, inseamna ca traim intr-o lume stramba.