Papa Benedict al XVI-lea incepe, vineri, o vizita de patru zile in Franta, prima in aceasta tara de cand a fost desemnat Papa in urma cu trei ani si jumatate.

Suveranul Pontif va fi intampinat pe aeroportul din Orly de presedintele Nicolas Sarkozy si de sotia acestuia, Carla Bruni, in jurul orei 11:00, ora Romaniei. In timpul calatoriei sale prin Franta, Benedict al XVI-lea, in varsta de 81 de ani va pronunta 11 discursuri, in 72 de ore.

Vineri seara va tine vecernia la celebra catedrala Notre-Dame unde se va adresa apoi tinerilor. Sambata la de-a 150-a aniversare a aparitiilor Sfintei Fecioare Maria la Lourdes, Papa va fi in oras (sud-vestul tarii), cel mai vizitat loc de pelerinaj din lume dupa Roma, scrie AFP.

In cadrul acestei vizite, Papa Benedict va incerca sa sporeasca influenta bisericii catolice intr-o tara in care doar 51% din populatie se declara catolica fata de 80% la inceputul anilor `90, cum arata un sondaj publicat anul trecut.

Reusita vizitei sale in Franta este pusa sub semnul intrebarii avand in vedere ca are o popularitate considerabil mai mica decat a predecesorului sau, Ioan Paul al II-lea, iar 76% dintre fancezi il considera “conservator”, potrivit unui sondaj citat de AFP.

Peste 3.500 de politisti au fost mobilizati in capitala Frantei pentru a asigura securitatea vizitei Papei. Un elicopter dotat cu camere de luat vederi va survola Parisul si va transmite imagini catre comandamentul central al politiei.