Nominalizarea guvernatoarei de Alaska, Sarah Palin, pentru postul de vicepresedinte demonstreaza hotararea republicanului John McCain de a creste productia nationala de hidrocarburi, tema populara in randul electoratului, comenteaza AFP, citat de NewsIn.

"Ce aduce alegerea facuta de McCain? Inca un om si mai decis ca McCain in ceea ce priveste explorarea petroliera si pentru gaze", a comentat Keith Johnson, specialist in chestiuni de mediu la Wall Street Journal.

Palin este o ferventa sustinatoare a forarii in mare, idee sustinuta de americani, foarte afectati de cresterea pretului carburantilor. In timp ce aceste preturi ating virfuri nemaintalnite in Statele Unite, candidatul republican s-a pronuntat in iunie pentru incheierea moratoriului federal ce impiedica exploatarea offshore. Lui i s-a alaturat George W. Bush, care a ridicat interdictia, dar Congresul, majoritar democrat, refuza sa-si dea aprobarea.

Potrivit Departamentului american al Energiei, SUA produc circa cinci milioane de barili de petrol pe zi, adica un sfert din consumul lor. Incurajand forarea in mare, aceasta cifra ar putea creste cu 20.

"Palin este unul dintre cei mai 'antimediu' guvernatori ai SUA", a spus un responsabil Greenpeace. Ceea ce-i ingrijoreaza pe ecologisti ar fi luarile de pozitie ale lui Palin in favoarea forarii dupa petrol in rezervele naturale din Alaska, care se intind pe aproape 80.000 de kilometri patrati. Aceasta masura, ceruta de mult timp de republicani, a fost mereu respinsa de Congres.

"Trebuie sa foram, sa foram si iar sa foram. Nu cred ca politica noastra energetica poate avea un capitol national, daca nu le permitem locuitorilor din Alaska sa foreze pe propriile terenuri", a spus Palin. Exploatarea acestei zone, unde flora si fauna sunt foarte bogate, ar permite pomparea a circa un milion de barili de de titei pe zi.

John McCain a nominalizat-o vineri pe Sarah Palin, in varsta de 44 ani, pentru functia de vicepresedinte al Statelor Unite ale Americii. Palin este guvernatoare a statului Alaska din decembrie 2006, fiind prima femeie care ocupa aceasta functie.