In orasul Denver din statul Colorado a inceput Conventia Partidului Democrat, in timpul careia delegatii prezenti il confirma pe Barack Obama drept primul afro-american nominalizat pentru presedintia Statelor Unite, noteaza BBC. Lucrarile se vor desfasura timp de patru zile. La discutii a participat si sotia senatorului, Michelle Obama, care a venit impreuna cu cele doua fiice ale cuplului: Malia, de 10 ani si Sasha, de 7 ani. Ea a precizat, in discursul sau, ca Barack Obama va fi un presedinte "extraordinar".

"Barack si cu mine am fost crescuti in respectul a numeroase valori: trebuie sa muncesti dur pentru a obtine ceea ce vrei in viata, cuvantul dat este sfant si trebuie sa faci ceea ce ai spus. Trebuie sa tratezi oamenii cu respesct, chiar daca nu ii cunosti sau daca nu esti de acord cu ei", a adaugat Michelle Obama. "Ceea ce m-a frapat prima data cand l-am cunoscut pe Barack a fost faptul ca, desi are acest nume bizar, desi crescuse in Hawaii, familia sa semana foarte mult cu a mea", a mai spus sotia senatorului democrat.

In timpul discutiilor, democratii au subliniat ca s-au unit pentru a-si redobandi puterea. Contracandidatul senatorului de culoare Hillary Clinton, a reafirmat ca reprezentantii partidului democrat sunt uniti, insa unii sustinatori ai acesteia au declarat ca nu il vor vota pe Obama.