Fostul lider al sarbilor bosniaci, Radovan Karadzici, afirma, intr-o motiune scrisa remisa Curtii de la Haga, ca negociatorul american Richard Holbrooke i-a promis ca "nu va fi judecat de Tribunalul Penal International".

"In 1996, Richard Holbrooke a facut o oferta ministrilor si oamenilor de stat care ma reprezentau, prin care se angaja, in numele Statelor Unite, ca nu voi fi judecat de acest Tribunal", sustine Karadzici, citat de AFP.

El il acuza pe negociatorul american ca, ulterior, "a vrut sa-l ucida": "Incapabil sa-si indeplineasca angajamentele asumate in numele Statelor Unite, el (Holbrooke, n.r.) a trecut la planul B - lichidarea lui Radovan Karadzici", scrie fostul lider al sarbilor bosniaci, in documentul publicat de TPI.

Radovan Karadzici sustine ca nimeni nu poate crede ca va avea parte de un proces corect, in conditiile in care mass-media din intreaga lume l-a condamnat deja pentru crime de razboi.

El acuza viciile care au dus la anchetarea sa: "Prima neregula pe care o mentionez este vanatoarea de vrajitoare declansata de presa musulmana chiar inaintea inceperii conflictului armat, presa care m-a declarat criminal de razboi in momentul in care singurele victime erau doar sarbii".

Karadzici afirma ca "mass-media internationala a continuat aceasta vanatoare de vrajitoare". "Este evident, pentru majoritatea oamenilor, ca aceasta curte nu ma va achita. Cred ca aceste fapte pun serios in pericol corectitudinea acestui proces".