China a eliminat vineri restrictiile privind accesul la mai multe site-uri Internet, inclusiv la cel al organizatiei Amnesty International, insa blocheaza in continuare accesul la mai multe site-uri importante, la centrul de presa al Jocurilor Olimpice de la Beijing, relateaza AFP, citat de Mediafax.

Un jurnalist al AFP a constatat ca site-urile organizatiilor Amnesty International sau Reporteri fara frontiere erau accesibile, in timp ce site-ul postului BBC in limba chineza, al disidentilor si al militantilor protibetani, sau cele consacrate miscarii spirituale Falungong, interzisa in China, nu puteau fi accesate.

"Este un lucru bun", a declarat purtatorul de cuvant al Comitetului International Olimpic, Giselle Davies, facand referire la eliminarea restrictiilor privind accesul la anumite site-uri considerate sensibile de catre Guvernul chinez.

CIO a afirmat intr-un comunicat ca a cerut comitetului de organizare a Jocurilor Olimpice si autoritatilor chineze sa reduca masurile de cenzura privind Internetul in cazul presei acreditate la JO.

Purtatorul de cuvant al comitetului de organizare, Sun Weide, a promis din nou un acces "suficient si acceptabil" pentru presa acreditata, dar nu a putut preciza daca si alte site-uri vor deveni accesibile.