Reverendul Jesse Jackson, una dintre cele mai proeminente figuri publice din SUA, si-a cerut public scuze dupa ce a fost protagonistul unei gafe de proportii: el a fost surprins de televiziunea Fox News in timp ce-i spunea unui apropiat "i-as taia testicolele lui Barack Obama".

Jesse Jackson a facut aceasta remarca in studioul Fox News, inaintea unui talk-show, fara sa-si dea seama ca microfoanele erau pornite. El s-a aratat extrem de suparat pe modul in care Barack Obama trateaza populatia de culoare.

Cuvintele soptite de Jackson au trecut insa neobservate in platou, dar numai pina noaptea, cind un angajat al televiziunii a transcris caseta si a realizat potentialul de stire al inregistrarii.

La doua zile dupa remarca sa, Jesse Jackson si-a prezentat scuze pe CNN fata de Barack Obama.

Vezi imagini cu Jesse Jackson facind remarca jignitoare