"Este un scenariu repetitiv: pe de o parte ne cer sa negociem si pe de alta parte ne ameninta, spunand ca ar trebui sa le acceptam cererile ilegale si sa renuntam la drepturile noastre", a afirmat Ahmadinejad, intr-un interviu televizat.
El a precizat ca Iranul este deschis dialogului, dar intr-un climat just si asupra unor subiecte comune, "pentru ca orice negociere care are loc intr-un climat neechilibrat nu aduce niciun rezultat".
Iranul a transmis vineri un raspuns Înaltului Reprezentant pentru Politică Externă al UE, Javier Solana, la oferta privind incetarea activitatilor nucleare sensibile, raspuns care nu a fost facut public.
Cele sase puteri - Statele Unite, Rusia, China, Franta, Marea Britanie si Germania - au prezentat Iranului o oferta de cooperare pentru stoparea programului de imbogatire a uraniului. Deschiderea negocierilor asupra acestei oferte este insa conditionata de suspendarea activitatilor iraniene de imbogatire a uraniului.



















El a acuzat "entitatea sionista" (adica Israel) ca face presiuni asupra "marelui Satana" (adica USA) pt. a lovi in "revolutia populara islamica" (adica in regimul ayatolahilor iranieni).
Psihopatul a amenintat ca in caz de atac, Iranul "va da foc la Tel Aviv si la toata flota americana", dupa care "va bloca Golful Persic si toate exporturile de petrol din regiune" !
Genul asta de exagerari grosolane au inceput sa nu mai aiba efect nici in mass-media, trec din ce in ce mai mult neobservate, lumea se obisnuieste cu ideea ca tembelii vor face atentate daca li se vor lua jucariile (instalatiile nucleare).