Astronomii spun ca este doar o problema de timp descoperirea geamanului Terrei, dupa ce, saptamana trecuta, au anuntat ca au identificat trei "super-Pamanturi" - planete mai masive decat a noastra, cu o suprafata solida si care orbiteaza in jurul unui soare unic.

"Descoperirea a trei planete cu o masa similara Pamantului si care orbiteaza in jurul unui soare unic arata nu doar ca multe stele au planete similare celei pe care traim, dar e posibil ca in jurul acestor stele sa orbiteze doua planete asemanatoare Terrei", spune Alan Boss, de la Institutul Carnegie din Washington, citat de foxnews.com.

In cautarea planetelor mici

Incepand cu anii '90, cand primele planete din afara sistemului nostru solar au foste descoperite orbitand un jurul pulsarului PSR 1257, astronomii au identificat aproape 300 astfel de lumi.

Marea majoritate sunt giganti gazosi, aflati la distante mici de steaua de care apartin.

"Pana acum, am descoperit planete de genul Jupiter si Saturn, dar tehnologia a avansat suficient in acest moment pentru a detecta planetele mai mici, de o marime apropiata de Uranus si Neptun, sau chiar si mai mici", afirma Geoff Marcy, de la Universitatea Berkeley, unul dintre cei mai cunoscuti "vanatori de planete".

Marcy, Boss si alti oameni de stiinta sunt optimisti ca in urmatorii cinci ani va fi anuntata descoperirea unui geaman al Terrei intr-un alt sistem solar.

"Ceea ce mi se pare uluitor este ca, timp de mii de ani, umanitatea a studiat stelele, intrebandu-se daca ar putea exista un alt pamant acolo. Acum, stim destul pentru a spune ca planete asemanatoare Pamantului orbiteaza intr-adevar in jurul acelor stele, nevazute poate, dar sunt acolo", a declarat Boss, pentru Space.com.

Viata in afara Pamantului

Scopul final al vanatorilor de planete este descoperirea unor corpuri asemanatoare Pamantului, cu o compozitie chimica similara si a caror orbita se permita starea lichida a apei - nu atat de fierbinte ca Venus, dar nici prea rece, ca Neptun sau Pluto.

Astronomii au gasit, pana in prezent, planete care orbiteaza in apropierea "zonei locuibile", dar nici una in interiorul acestei zone.

Descoperirea unei planete care orbiteaza in "zona locuibila" este primul pas spre gasirea unor forme de viata extraterestre.

"Cand spunem ca o lume este locuibila, spunem, de fapt, ca acea planeta poate gazdui viata", afirma Boss.