Presedintele francez, Nicolas Sarkozy, a carui tara va prelua luna viitoare presedintia prin rotatie a UE, averttizeaza ca, daca Tratatul de la Lisabona nu va putea intra in vigoare, s-ar putea ca UE sa nu mai primeasca noi membri, punand sub semnul intrebarii aderarea Croatiei, prevazuta pentru 2010.

"Un anumit numar de tari care au rezerve asupra Tratatului de la Lisabona sustin cel mai tare largirea UE dar, fara Tratatul de la Lisabona, nu va fi largire", a declarat presedintele francez la summitul european de la Bruxelles.

Intrebat de jurnalisti daca remarca sa este valabila si pentru Croatia, Sarkozy a raspuns afirmativ, scriu agentiile internationale de presa.

Sarkozy a adaugat ca va merge in Irlanda, imediat ce Franta ve prelua presedintia prin rotatie a UE, pentru a ajuta la gasirea unei solutii pentru acceptarea Tratatului, scrie BBC.

In acelasi timp, liderii europeni au cazut de acord, in cadrul summit-ului in desfasurare la Bruxelles, ca vor acorda mai mult timp Irlandei pentru gasirea unei solutii dupa ce irlandezii au respins prin referendum, saptamana trecuta, noua Constitutie europeana.

Pentru a intra in vigoare, documentul trebuie aprobat de toate cele 27 de tari membre ale Uniunii Europene. Irlanda este singura tara care, potrivit Constitutiei, a organizat un vot popular pe acest subiect.

19 tari din cele 27 au ratificat, pana acum, Tratatul in Parlament.