Intalnirea dintre George W. Bush si Vladimir Putin s-a incheiat. Liderul de la Casa Alba a parasit in aceasta dupa-amiaza orasul Soci, indreptandu-se catre Washington, potrivit agentiilor de presa straine. Cei doi au sustinut astazi o conferinta de presa comuna, dupa care au reluat discutiile la masa de pranz. Surse ale delegatiei ruse au declarat pentru RIA Novosti ca activitatea de definitivare a negocierilor nu a incetat nici o clipa, sefii diplomatiilor celor doua state, Condoleezza Rice si Serghei Lavrov, folosind chiar meniul restaurantului pentru a corecta formularile de redactare a declaratiei comune.

In ceea ce priveste atmosfera in care au avut loc convorbirile dintre cei doi sefi de stat, presa rusa noteaza ca acestia au purtat costum doar la conferinta de presa. In rest, au abordat tinute mai lejere: Putin a purtat blugi, iar Bush a stat tot timpul cu camasa descheiata la gat.