Papa Benedict al XVI-lea a tinut un elogiu la adresa predecesorului sau, Papa Ioan Paul al II-lea, in Piata San Pietro, la implinirea a trei ani de la moartea acestuia. In cadrul adunarii solemne pe care a organizat-o la Roma, Papa Benedict al XVI-lea a declarat ca predecesorul sau “avea, pe langa atatea calitati umane si supranaturale, o exceptionala sensibilitate spirituala si umanitara”, relateaza “Corriere della Sera”.

Papa a subliniat, in fata celor 60.000 de credinciosi, ca data de 2 aprilie va ramane memorabila pentru Biserica.

“Data de 2 aprilie va ramane in memoria Bisericii ca ziua plecarii din aceasta lume a robului lui Dumnezeu, Papa Ioan Paul al II-lea. Sa retraim cu emotie orele acelei seri de sambata cand vestea mortii sale a fost data multimii de oameni care se rugau, umpland Piata San Pietro”, a mai spus Ratzinger.

Papa si-a aminti ca “timp de mai multe zile, aceasta piata a devenit sufletul intregii lumi.Valul neintrerupt de pelerini care au venit, s-au rugat pentru sufletul veneratului Pontif si au asistat la funeraliile lui este dovada incontestabila a stimei si afectiunii pe care el le-a cucerit in sufletele atator credinciosi si personae din toate partile lumii", citeaza "Corriere della Sera".