Un nou site rusesc numit „rusofoblocator” îi sfătuiește pe turiștii ruși cu privire la cele mai prietenoase țări în care să meargă în concediu, precum și de locurile unde s-ar putea să nu fie atât de bine primiți.

TuristiFoto: Dennis Cox / Alamy / Profimedia Images

Site-ul a fost remarcat de jurnalistul Francis Scarr de la BBC care monitorizează mass-media rusă, acesta notând pe Twitter că pagina a fost creată de fostul primar al orașului Arhanghelsk din nord-vestul Rusiei.

Potrivit site-ului, cele mai prietenoase cinci țări pentru turiștii ruși sunt Belarus, Serbia, Slovacia, Afganistan și Turkmenistan.

Metodologia folosită de „rusofoblocator” pentru întocmirea clasamentului nu este clară, includerea Slovaciei pe listă fiind privită cu scepticism de mai mulți internauți care au comentat informația pe pagina de Twitter a lui Scarr.

Micuța Slovacie s-a dovedit unul dintre cei mai fermi susținători ai Ucrainei după declanșarea războiului de către Vladimir Putin pe 24 februarie, premierul Eduard Heger anunțând la începutul lunii iulie că Bratislava ar putea deveni primul partener care va trimite inclusiv avioane de luptă Kievului.

În plus, Uniunea Europeană și-a închis spațiul aerian pentru companiile aeriene ruse încă de pe 27 februarie.

Țările pe care turiștii ruși sunt sfătuiți să le evite

În clasamentul țărilor prietenoase intră și China, India, Pakistanul, Siria sau Turcia, în pofida faptului că turiștii ruși din Antalya au început să se plângă pe canalele de Telegram ale agențiilor de turism că primesc pliante cu dronele Bayraktar TB2 de fabricație turcească.

În mod previzibil, pe lista țărilor „neprietenoase” față de turiștii ruși sunt incluse, printre altele, aproape toate țările membre ale Uniunii Europene, Statele Unite, Marea Britanie, Japonia și Australia.

Însă ceva mai surprinzător, harta pare să arate că, pe lângă Ucraina, Spania ar fi cea mai „rusofobă” țară din lume, alături de unele state din sudul Africii și Noua Zeelandă.

Turiștilor ruși le este de asemenea recomandat să evite întreaga Americă Latină, în pofida relațiilor tradițional apropiate dintre Moscova și statele din regiune, precum și țările arabe din Zona Golfului.