Autorităţile din Statele Unite au anunţat miercuri detectarea primului caz din acest an de „variola maimuței”, la o persoană care locuieşte în statul Massachusetts. Endemică în Africa de Vest, boala variola maimuței a fost depistată în ultima perioadă în mai multe state europene, după ce Marea Britanie a pus Europa în alertă în privința acestei boli virale.

virioni variola maimuteiFoto: CDC / AP - The Associated Press / Profimedia Images

Conform Departamentului de sănătate din Massachusetts, este vorba despre un adult care a călătorit recent în Canada, scrie EFE, conform Agerpres. Departamentul de sănătate din Massachusetts a făcut testele marţi pentru a detecta boala, iar experţii de la Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (Centers for Disease Control and Prevention (CDC) au confirmat miercuri că este vorba despre variola maimuţei.

Este vorba despre primul caz de „variola maimuței”, detectat în SUA anul acesta. Statele Texas şi Maryland au raportat fiecare câte un caz în 2021, la pacienţi care călătoriseră în Nigeria.

Cazuri de „variola maimuței” depistate în mai multe țări din Europa

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a transmis, marţi, că vrea să facă lumină, cu ajutorul Marii Britanii, în privinţa cazurilor de „variola maimuței”, depistate în această ţară de la începutul lunii mai, în special în comunitatea de homosexuali.

După Marea Britanie, Spania şi Portugalia au anunţat la rândul lor, miercuri, că au identificat aproximativ treizeci de cazuri suspecte sau confirmate de „variola maimuței”, o boală rară în Europa.

Endemică în Africa de Vest, această boală virală ("monkeypox") a fost acum detectată şi în Portugalia la "peste 20 de cazuri suspecte (...) în regiunea Lisabonei (vest), dintre care cinci au fost confirmate", a anunţat Direcţia Generală de Sănătate din Portugalia într-un comunicat de presă.

În Spania, opt cazuri suspecte au fost raportate şi "nu au fost încă confirmate" prin teste, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Ce este „variola maimuței” și cum se manifestă

Variola maimuței este o infecție virală rară, similară cu variola umană, deși mai ușoară, înregistrată pentru prima dată în Republica Democrată Congo în anii 1970. Numărul cazurilor în Africa de Vest a crescut în ultimul deceniu.

Simptomele includ febră, dureri de cap și erupții cutanate care încep pe față și se răspândesc pe restul corpului.

Nu este deosebit de infecțioasă între oameni, au spus autoritățile sanitare spaniole, iar majoritatea persoanelor infectate se recuperează în câteva săptămâni, deși au fost raportate și cazuri grave.

Patru dintre cazurile detectate în Marea Britanie s-au autoidentificat drept homosexuali sau bisexuali, a declarat Agenția pentru Securitate a Sănătății din Marea Britanie, spunând că ar putea exista o transmitere în comunitate.

Agenția de sănătate din Marea Britanie a îndemnat bărbații care sunt gay și bisexuali să fie conștienți de orice erupții sau leziuni neobișnuite și să contacteze fără întârziere un serviciu de sănătate sexuală.

Ziarul El Pais a citat-o ​​pe șefa de sănătate publică din regiunea Madrid, Elena Andradas, spunând că „22 din cele 23 de cazuri suspecte au raportat că au întreținut relații sexuale cu alți bărbați în ultimele săptămâni”.

Autoritatea sanitară DGS din Portugalia nu a publicat nicio informație cu privire la orientarea sexuală a pacienților cu variola maimuțelor sau a pacienților suspectați.

Cele două țări au trimis alerte profesioniștilor din domeniul sănătății pentru a identifica mai multe cazuri posibile.