Comisia Europeana propune crearea unui registru cu date biometrice si personale ale cetatenilor extracomunitari care vin in Uniunea Europena, mai exact in zona Schengen, care sa inregistreze si scopul si durata vizitei, a anuntat comisarul pentru justitie si afaceri interne, Franco Frattini. Sistemul are drept scop combaterea terorismului si a imigratiei ilegale, iar costul investitiilor statelor membre este de 35 de milioane de euro.

Sistemul se aplica cetatenilor din afara statelor UE, care au primit viza pentru sedere scurta, pana la 3 luni, si va include informatii privind momentul si locul intrarii in UE, durata sederii si va transmite automat alerte autoritatilor competente daca o persoana a depasit perioada de sedere, atat in momentul expirarii vizei, cat si in momentul in care aceasta va parasi teritoriul UE.

Cei care vor solicita vize pentru una dintre tarile membre vor trebui sa dea date biometrice atunci cand vor aplica la consulatul unei tari UE, iar la frontiera va exista echipamentul necesar prin care se va verifica identitatea celui care intra pe teritoriul UE. Prin urmare, sistemul va contine fotografia, amprentele digitale, forma si culoarea irisului si informatii personale ale calatorilor din afara UE. informatiile vor fi stocate timp de cinci ani.

Pentru calatorii frecventi in UE va exista posibilitatea sa aplice pentru a fi inregistrati ca si calatori siguri, ceea ce le va permite o verificare automata a datelor lor biometrice. Statutul de "calator sigur" le va fi acordat dupa ce vor demonstra ca au resurse materiale suficiente, au un pasaport biometric si nu au depasit perioada de sedere permisa in UE.

Potrivit AFP, costul acestui sistem este de 20 de milioane de euro, iar statele membre vor trebui sa faca investitii de 35 de milioane de euro. Deocamdata este vorba despre statele din zona Schengen. Frattini a subliniat ca Romania si Bulgaria, care si-au anuntat intentia de a adera la spatiul Schengen in 2011, vor fi "libere" sa faca astfel de investitii, dar deocamdata sistemul se concentreaza asupra celor 24 de state din aria Schengen. Sistemul va fi implementat, potrivit comisarului european, in 6-7 ani.

Generalizarea controlului biometric - care exista acum pe aeroporturile Charles de Gaulle din Paris, Schiphol din Amsterdam, Frankfrut, Lisabona, Heathrow, Gatwick si Birmingham - are drept scop combaterea terorismului, dar in special a imigratiei ilegale in UE. Comisia Europeana estimeaza ca in 2006 au existat 8 milioane de imigranti ilegali in UE, dintre care 80% in tarile din spatiul Schengen. Jumatate dintre imigrantii ilegali se presupune ca au intrat in UE cu forme legale.