Autoritățile din provincia canadiană Quebec urmează să aprobe o lege care le interzice funcționarilor publici să poarte simboluri religioase în timpul orelor de program, scrie Mediafax citând Al Jazeera.

Quebec, fara simboluri religioase in sectorul publicFoto: Captura YouTube

Legea va interzice, astfel, toate simbolurile religioase, inclusiv crucifixele, hijaburile și kipele. Această modificare legislativă este însă contestată, criticii susținând că va afecta în primul rând femeile musulmane din sectorul public.

Noua reglementare, introdusă de Coaliția Avenir Québec (CAQ), intră în contradicție cu politicile premierului canadian Justin Trudeau, care promovează libertatea religioasă. „Este de neimaginat că într-o societate liberă se legitimează discriminarea cetățenilor pe criterii religioase”, a declarat Trudeau joi.

Potrivit proiectului de lege, Canada este un stat laic, iar acest principiu „trebuie să fie afirmat într-un mod care să asigure un echilibru între drepturile colective ale cetățenilor din Quebec și drepturile și libertățile individuale”.

Provincia Quebec a adoptat în 2017 o lege care interzicea acoperirea feței în public, însă aceasta a fost suspendată de instanță.

Premierul provinciei, Francois Legault, a declarat joi că proiectul de lege „ne reprezintă valorile și este foarte important”.

Legea a fost rapid contestată de diverse grupuri, printre care și organizația pentru drepturile evreilor B'nai Brith, care susține că proiectul reprezintă „un atac la adresa drepturilor și libertăților fundamentale”, în timp ce Consiliul Național al Musulmanilor din Canada a anunțat că această decizie îi va transforma pe musulmani în „cetățeni de mâna a doua”.